Doi iepuri dintr-o lovitură

Satul Drojdieni. Imagine : timpul.md

Satul Drojdieni. Imagine : timpul.md
Satul Drojdieni. Imagine : timpul.md

Cine s-a mai gîndit vreodată că la Drojdieni, un sătuc cu 420 de suflete și 180 de case, va ajunge o rețea de apă și canalizare?
Iată că, pînă la finele acestui an, localitatea respectivă, se va alege cu o rețea nou-nouță de apă și canalizare de vreo șase kilometri lungime, care va trece pe la poarta fiecărui localnic. Cel puțin, așa promite Vladimir Bodean, primarul comunei Șișcani, în a cărei componență intră și Drojdieniul.
Potrivit dînsului, la ora actuală, este pe ultima sută de metri implementarea unui proiect în acest sens. Valoarea totală a acestuia e de 5 milioane 700 mii de lei. Cele cinci milioanele au venit din Fondul Ecologic Național, iar restul sumei, 700 mii de lei, este contribuția primăriei și a comunității, ne-a comunicat edilul.
”Pînă dau gerurile, trebuie să fie finalizate lucrările de conectare a gospodăriilor la rețeaua centrală de apă și canalizare, după care să fie testată stația de epurare”, a explicat Vladimir Bodean. De notat că fiecare gospodar trebuie să se îngrijească singur ca apa să ajungă la el în curte sau în casă.
Fiind întrebat cum de s-a reușit atragerea unui proiect atît de valoros într-un sat atît de mic, primarul a spus că a dorit din tot dinadinsul să demonstreze că și în satele mici pot fi realizaate lucruri mari, dar cu o singură condiție: ca și oamenii să-i dea o mînă de ajutor.
”Cu doi ani în urmă, cînd am inițiat proiectul respectiv, puțini localnici credeau că îl vom duce la bun sfîrșit”, își amintește primarul. Acum spune sus și tare: ”Am reușit să conving cetățenii că, odată cu implementarea acestui proiect, vom prinde doi iepuri dintr-o lovitură: vom avea și apă, și canalizare. În rezultat, va fi rezolvată atît problema apei potabile, și cea a protecției mediului”.
Imediat ce va fi finalizat poriectul la Drojdieni, primarul își porpune realizarea unui proiect similar și la Șișcani. Doar că aici, potrivit unor calcule preliminare, e nevoie de circa 30 milioane de lei.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler