Ce are în comun imnul Israelului cu Ungheniul?

În fotografie: mormîntul de la cimitirul din Ungheni, în care-și dorm somnul de veci reprezentanți ai familiei Cohen (Cogan)

Dacă veți asculta cu atenție imnul Israelului, veți surprinde note foarte familiare. Nu este întîmplător, căci autorul muzicii este din Ungheni.
Cine a fost Samuel Cohen?

S-a născut la Ungheni, în îndepărtatul an 1870, și îi zice Samuel Cohen. Avea doar opt ani, cînd părinții lui emigrează în Palestina, ei numărîndu-se printre primii coloniști evrei din Rishon Le Zion (Cel dintîi Sion).

Informațiile cu privire la Samuel Cohen sînt foartre sărace. Se știe doar că acolo, în Palestina, a fost agricultor. De fapt, a fost un simplu țăran, ce se ocupa cu viticultura. Dar avea un talent muzical nativ. Cînta frumos la vioară.

În anul 1888, el pune pe muzică un poem scris de Naftali Herz Imber. Apropo, acel poem a fost scris la Iași, în anul 1877. Samuel Cohen  i-a făcut o haină melodică pentru elevii vorbitori de limbă ivrită de la gimnaziul din localitate. S-a inspirat, așa cum avea să recunoască ulterior, dintr-un cîntec popular românesc, cu versuri pline de umor, ”Carul cu boi”. Cîntecul său, numit ”Hatikvah” (”Speranța”), era cu totul altceva. Era un cîntec al libertății, foarte aproape de sufletul evreilor. Un reporter BBC relata, în aprilie 1945, că în momentul în care a fost eliberat lagărul Bergen-Belsen de armata britanică, puținii supraviețuitori de acolo au început să interpreteze anume acest cîntec. A fost un moment înălțător și, totodată, emoționant.

”Hatikvah”, atît versurile, cît și muzica, a fost publicat, pentru prima oară, în anul 1895, la Leipzig, în culegerea ” Vier Lieder”, cu mențiunea: ”Melodii siriene”. Inițial, începînd cu anul 1897, ”Hatikvah” a fost imnul neoficial al mișcării sioniste. Odată cu fondarea statului Israel, în anul 1948, a devenit imnul țării, deși a fost declarat oficial imnul național al Israelului cu mult mai tîrziu, în 2004.
Samuel Cohen moare în anul 1940 și-și doarme somnul de veci la Rishon Le Zion.

Neamul Cohen de la Ungheni

Am încercat să aflu mai multe despre rădăcinile unghenene ale lui Samuel Cohen. În rusește numele de familie Cohen este transcris Коган. Localnicii, cei mai în vîrstă, își amintesc de un oarecare Mișa Cogan, mare croitor prin părțile locului, la care veneau oameni de peste tot. La cimitirul evreiesc din Ungheni, de fapt un colț al cimitirului de pe strada Alexandru cel Bun, am dat doar de două morminte în care se odihnesc descendenți ai familiei Cogan. Cu toții și-au născut la finele secolului al XIX-lea sau la începutul secolului al XX-lea. Să fi fost oare rude cu Samuel Cohen?

Cei ce au dat odinioară colorit Ungheniului

Au dispărut evreii din Ungheni, au plecat cu miile, în anii 80-90 ai secolului trecut. Dispare și amintirea despre ei. Se știe că un cimitir evreiesc de la Ungheni a fost șters de pe fața pămîntului de administrația comunistă de odinioară. Mormintele ce au rămas în cimitirul central sînt lăsate de izbeliște. Pe pietrele funerare de acolo abia de mai poți desluși numele celor ce au dat, odinioară, un colorit aparte Ungheniului: Iosif Roitfeld,  Hana Goldșmidt, Noel Fingherod, Șeida Grinberg, Ioin Nahman, Moisei Davidson, Avrum Roif, Sarah Vaserman…

Vom mai decoperi oare evrei renumiți care s-au născut la Ungheni și despre care nu am știut nimic pînă acum? Reamintim că, în anul 2010, tot ”Expresul” l-a readus printre personalitățile marcante ce-și trag rădăcinile de aici pe I.A.L. Diamond, scenarist la Hollywood, deținător al unui premiu ”Oscar”. Și el s-a născut la Ungheni, în anul 1920. Iată că acum îl readucem pe Samuel Cohen.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *