VIDEO | Simulare de accident feroviar cu 10 morţi la Ungheni

Captură: youtube.com

Captură: youtube.com
Captură: youtube.com

Salvatorii din Moldova împreuna cu cei din România au exersat o intervenție în cazul unui eventual accident feroviar cu 10 morți și 40 de răniți.
Scenariul a făcut parte din exerciţiul comun de teren „Prut2014”, în care au fost antrenați peste 235 de salvatori şi pompieri din Republica Moldova şi România. Salvatorii au participat în cele mai de amploare aplicaţii în domeniul serviciilor de urgenţă, în apropiere de localitatea Zagarancea, raionul Ungheni.
Conform scenariului, în apropiere de localitatea Zagarancea s-a produs un accident feroviar, iar un vagon a deraiat şi s-a inversat peste două autoturisme.
În consecinţă, 10 persoane au decedat iar alte 40 sunt traumate. În urma accidentului s-a produs un incendiu iar victimele au rămas încarcerate între fiare. Pentru intervenţie au fost solicitate serviciile de urgenţă. În vederea recuperării victimelor şi acordării primului ajutor calificat, în zona de risc a intrat serviciul SMURD.
Persoanele au fost extrase din focar, stabilizate şi predate serviciilor medicale de urgenţă, pentru tratament. Pompierii au efectuat lucrări de localizare şi lichidare a incendiului, iar salvatorii au demarat acţiuni de descarcerare a autoturismelor strivite de vagon. Două victime în stare gravă au fost transportate cu elicopterul SMURD la spitalul municipal Bălţi.
În aplicaţii au participat echipaje terestre şi aeriene comune, care au avut menirea de a acorda ajutor calificat în timp restrâns.

Sursa: Vadim Ungureanu / deschide.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *