Am fost în ospeție la Nicolae Timofti
Da, am fost în ospeție la Nicolae Timofti. Ne-a servit cu un vin, vorba moldoveanului, de care bea doar doctorul și popa – Cabernet roze. Ne-a servit cu pîine ca la mama acasă, pe care am întins-o în smîntînă de casă.
Să nu credeți că e vorba de șeful statului, Nicolae Timofti. Nu. Este vorba de directorul fabricii de vinuri din Iurceni, Nicolae Timofti.
Parcă ar fi frați. Și Nicolae Timofti președintele, și Nicolae Timofti de la Iurceni s-au născut în același an – 1948. Și unul, și altul au avut un tată pe care l-a chemat Vasile și o mamă pe care a chemat-o Elena. Și unul, și altul are trei copii, doar că Nicolae Timofti președintele are trei feciori, iar Nicolae Timofti de la Iurceni – un băiat și două fete. Și unul, și altul s-au născut în sate care încep cu aceleași litere. Nicolae Timofti președintele – la Ciutulești, raionul Florești; celălalt Nicolae Timofti – la Ciuciuleni, raionul Hîncești.
Viața i-a purtat, la un moment dat, pe aceleași căi. Unul era, pe atunci, șeful Curții Supreme de Justiție, celălalt – șef al fabricii de vin. S-au cunoscut, au discutat chiar. Nicole Timofti de la Iurceni avea și numărul de telefon mobil al celuilalt Nicolae Timofti. Cînd a fost ales președinte de țară, l-a sunat, a vrut să-l felicite. Dar Nicolae Timofti n-a răspuns. Probabil, nu-i ardea, în acel moment, de Nicolae Timofti de la Iurceni.
Nu l-a mai deranjat de atunci. ”El e sus, eu – mai jos”, spune zîmbind. De ce să-l distragă de la treburile sale, acum de importanță majoră pentru stat, dar și pentru fiecare cetățean. Nicolae Timofti de la Iurceni nu-l consideră pe Nicolae Timofti președintele politician prin definiție. Oricare ar fi putut fi în locul lui. ”Cred că cel mai bine ar fi ca șeful statului să fie ales prin vot direct, de către întreg poporul”, spune.
Nu s-a schimbat nimic în viața lui Nicolae Timofti de la Iurceni de cînd președinte al Republicii Moldova a devenit Nicolae Timofti. Uneori, unii i se adresează și lui, în glumă: domnule președinte. ”Viața e atît de grea, încît oamenilor nu le mai arde de glume, nu mai duc grija nimănui. Li-i totuna ce nume port eu sau altul”, spune.
De fapt, nu-i place să iasă în evidență, să se afle în lumina reflectoarelor. Îi este bine acolo unde este, la Iurceni. Zice că viața de la sat e incomparabilă cu cea de la oraș. A gustat din ambele, căci a muncit cîțiva ani la Chișinău. Nu i-a plăcut și a revenit la Iurceni, unde aerul e altul, mai curat, unde oamenii sînt alții. Își caută de treabă, nu-i place să se plîngă. Dimpotrivă, e optimist și știe că, atunci cînd muncești, poți obține ceea ce îți dorești, fie că te cheamă Nicolae Timofti sau altfel.
Lasă un răspuns