A început reconstrucţia drumului Chişinău–Ungheni–Sculeni

Imagine: gov.md

Începând de astăzi, 20 august, drumul Chişinău–Ungheni–Sculeni intră în reconstrucţie pentru o perioadă de doi ani. Licitația de efectuare a lucrărilor a fost câștigată de companiile Evrascon şi OHL. În total vor fi cheltuite circa 80 de milioane de euro. Banii sunt alocaţi de Banca Europeană de Investiţii.
Prezent la evenimentul de lansare a lucrărilor, premierul Leancă le-a solicitat contractorilor maximă responsabilitate, calitate și respectarea termenelor. Iurie Leancă a subliniat că obiectivul autorităţilor este transformarea drumurilor din ţară în şantiere, astfel încât acestea să fie reconstruite în totalitate,
„Lansăm în acest an mai multe proiecte de reabilitare a drumurilor din centrul, sudul şi nordul țării. Traseul R1 este important pentru economia Republicii Moldova. Compania azeră va crea circa 400 de locuri de muncă în care muncitorii calificaţi vor primi salarii competitive. Astfel, am mai atins încă un obiectiv”, a menționat șeful Cabinetului de miniștri.
Drumul Chișinău-Ungheni-Sculeni are o lungime de aproape o sută de kilometri. Licitaţia pentru reconstrucţia lui a fost câştigată de compania azeră Evrascon şi compania cehă OHL. Compania Evrascon, care a început astăzi lucrările, este responsabilă de reconstrucţia șoselei pe două porţiuni, între kilometrii 6-24 şi 74-96. Aceasta va reabilita drumul și îl va extinde la patru benzi între kilometrii 6 şi 24, va repara podeţurile, va amenaja trotuarele și accesul în curți în localitățile Vatra şi Străşeni.
De cealaltă parte, compania OHL s-a angajat să reconstruiască porţiunea dintre kilometrii 24 şi 68 a șoselei, să reabiliteze zece poduri, să construiască un pasaj denivelat peste calea ferată şi sisteme de colectare şi evacuare a apelor și să construiască un drum de ocolire de opt kilometri a oraşului Ungheni.
Investiţia totală pentru reconstrucţia drumului este de circa 80 de milioane de euro. Șoseaua este reparată cu suportul Băncii Europene de Investiţii.
Lucrările de reabilitare a drumului național Chișinău-Ungheni-Sculeni se vor încheia în luna iulie, 2016.
Sursa: stirilocale.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *