În doi ani, sat european

s. Soltănești. Imagine: panoramio.com

s. Soltănești. Imagine: panoramio.com
s. Soltănești. Imagine: panoramio.com

Primarul satului Soltănești, Nicolai Vasilachi, e optimist. ”În 2016, se va vorbi despre Soltănești ca despre un sat european”, susține dînsul. Edilul are și rețeta ideală pentru această transformare. Potrivit lui, ”ingredientele” principale care trebuie să le conțină o localitate de tip european se rezumă la o infrastructură ca la carte.
Iar în Soltănești, la ora actuală, 80 la sută dintre drumuri sînt pietruite. Chiar recent, a fost finalizată reparația a două sectoare de drum cu lungimea de 1200 metri fiecare. S-a cheltuit aproape un milion de lei. Banii au venit din mai multe surse. Cei mai mulți, circa 800 mii de lei – din bugetul de stat și din Fondul rutier. Restul – din bugetul raional, cel local, dar și din contribuțiile localnicilor, care au scos din buzunar cîte 500 de lei. ”Planificăm să pietruim, la anul, și celelalte drumuri care au mai rămas”, a subliniat primarul.
Încă un element al europenizării ține de iluminarea stradală. ”Peste cîteva zile, cam jumătate de sat va fi iluminat pe timp de noapte, cu ajutorul a 50 de becuri econome”, ne-a spus, cu mîndrie, primarul, menționînd că în acest scop au fost cheltuiți 150 mii de lei, bani veniți din bugetul de stat. Edilul a dat asigurări că nu va lăsa cele începute la jumătate de cale și că va căuta soluții și bani pentru a ilumina tot satul.
Și… ce fel de sat european fără rețele de apă potabilă și canalizare? Ei bine, la Soltănești există din 2010. În acest an, apeductul  a fost extins pe o lungime de 2300 de metri, asigurînd astfel tot satul cu apă. S-au cheltuit circa 120 mii lei, dintre care 80 mii de lei au fost alocate din Fondul național ecologic, restul – din bugetul local. ”Acum, rețeaua de alimentare cu apă potabilă trece pe la poarta tuturor celor 450 de gospodării din sat”, a menționat Nicolai Vasilachi.
Chiar dacă au apă la robinet, localnicii nu lasă fără atenția cuvenită nici fîntînile publice. Bunăoară, în aceste zile se lucrează la amenjarea unei fîntîni din centrul satului. Schimbarea la față a acesteia va costa circa 36 mii lei. Partea leului, 30 mii de lei, va veni de la Fondul național ecologic, restul va fi contribuția oamenilor.
Mai rămîne să se construiască și un sistem de canalizare în sat. Este una dintre prioritățile  administrației publice la ora actuală. ”Construcția unui sistem de canalizare ar costa circa două milioane de lei. Sper ca, pînă în 2016, să reușim să identificăm sursele de finanțare”, a spus  Nicolai Vasilachi, arătîndu-se încrezut de succesul pe care-l va obține.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *