Au reînviat jocurile copilăriei de altădată
Copiii din Horodişte reînvie trecutul. Pe 19 iulie, ei au readus în prim-plan jocurile copilăriei părinților și buneilor lor. S-au jucat de-a bostăneii, de-a ulcicuţele, de-a ţurca. Au aflat cum e să te joci în ”Para focului”, ”Puia-gaia”, ”Piu-piu”, ”Raţa împuşcată”, ”Șotron” şi în alte peste 20 de jocuri. Au participat la aceste jocuri peste 40 de copii, elevi din Horodişte şi Obreja Veche, raionul Făleşti. „Ne dorim să-i familiarizăm pe copiii noștri cu mișcarea, ca ei să nu mai stea, pe timp de vară, cîte șapte-zece ore, cu ochii în calculator”, a accentuat Maria Gorenco, directoarea liceului din Horodiște. Totodată, scopul acestei activităţi a fost de a reînvia trecutul. „Vrem să-i facem pe copii să îndrăgească aceste jocuri, în care am jucat şi noi, şi părinţii noştri şi, poate, chiar şi buneii”, a mai adăugat dînsa. De remarcat faptul că majoritatea copiilor au venit cu temele pentru acasă bine pregătite. Ei au adunat jocuri de la părinţi şi de la bunei, au arătat unii altora ce jocuri din vechime știu, care dintre ele sînt specifice localităţii din care provin. Această activitate de relaxare şi de amintire, aşa cum a fost numită, este o premieră pentru satul Horodişte, dar şi pentru raionul Călăraşi în general. Maria Gorneco a declarat că vor fi organizate și alte activități de acest gen. Iniţiativa de organiza activitatea respectivă aparţine Asociației Obștești „Neodacii” din Horodişte.
Lasă un răspuns