VIDEO | Ungheneanul Anatolie Golovco, tânărul care a scris primele linii de cod la vârsta de 6 ani

Imagine: unimedia.info

Imagine: unimedia.info
Imagine: unimedia.info

Anatolie Golovco este un tânăr în vârstă de 30 de ani, care lucrează în calitate de arhitect integrator în cadrul unei companii din Republica Moldova. Tânărul a absolvit Universitatea Tehnică și a descoperit pasiunea sa pentru domeniul IT la vârsta de șase ani.
„M-am născut într-o familie de ingineri. Am crescut în mediul acesta de inginerie și de dezvoltare continuă. Primele mele șase linii de cod le-am scris la 6 ani”, a recunoscut Anatolie.

Profesoara de informatică i-a fost mereu alături și l-a ajutat să își dezvolte abilitățile în acest domeniu. „Aveam un profund respect față de ea, pentru că nu era doar un om care s-a reprofilat dintr-un domeniu în altul. Ea chiar a studiat domeniul informaticii. Nu am avut nota 10 la acest obiect. Era o metodă de predare a acesteia”, a subliniat Golovco.

După ce a studiat în cadrul Universității Tehnice din Moldova, tânărul a plecat în Franța. „Am fost bursier a Guvernului francez și bursa era foarte motivantă, de 773 de euro”, a spus el.

S-a întors din Franța și s-a angajat în cadrul unei companii din Moldova. A început a munci pentru un salariu de 700 de lei. Ulterior, salariul său a crescut considerabil. „La un moment dat, doar din impozitele pe care le plăteam din salariul meu putea fi plătit un angajat al statului”, a recunoscut tânărul.

Tânărul a recunoscut că are timp și pentru alte activități, nu doar cele din domeniul IT. „Din specificul job-ului precedent am călătorit foarte mult. Am fost peste ocean de două ori. Practic, toate țările din Europa le-am vizitat. Atunci când călătorești mult poți să îmbini acest lucru și cu alte activități. Până în anul 2007 am avut un hobby: cartografierea. Am încercat să fac o hartă foarte bună a Republicii Moldova. Ultimul hobby care va fi greu de atins este aviația civilă. Tind să am licență de pilot”, a precizat băiatul.

Anatolie are și câteva sfaturi pentru studenții din Republica Moldova. „Nu sacrificați învățământul de dragul unui salariu mic în timpul anilor de studenție. Este motivant să primește câteva sute de euro la vârsta de 18 ani, dar încercați să faceți față tentațiilor. Investiți timp și efort în învățare. Acest lucru vă va oferi posibilitatea de a avea creștere constantă a salariului”, a conchis Anatolie.

Știrea integrală o puteți vedea pe UNIMEDIA


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *