În pielea salvatorilor, pompierilor, scafandrilor

În fotografie: La Bravicea, în pielea salvatorilor

În fotografie: La Bravicea, în pielea salvatorilor
În fotografie: La Bravicea, în pielea salvatorilor

Reporteri şi cameramani de la 11 televiziuni din R. Moldova, circa 300 de salvatori şi 60 de unităţi de tehnică au ajuns, pe 3 şi 4 iulie, la Bravicea, unde a avut loc o acţiune fără precedent. Serviciul Situaţii Excepţionale (SSE) al Ministerului Afacerilor Interne a desfăşurat aici exerciţiul tacticde teren „Siguranţa în situaţiide risc”.
Cei prezenţi au fost supuşi, chiar din start, condiţiilor de cîmp, noaptea petrecînd-o aici, în corturi. În prima zi, au fost efectuate instruiri: şi teoretice, şi practice. Au participat de la subofiţeri pîna la ofiţeri şi colonei.
Jurnaliştii s-au pomenit în pielea salvatorilor, pompierilor, scafandrilor, au făcut parte din echipe de contaminare chimică si radioactivă, de efectuare a lucrărilor la înălţime, chinologice… Au muncit alături de salvatori la “descarcerarea în accidente rutiere”, la “intervenţia în cazul incendiilor”, la “efectuarea lucrărilor la înălţime sau ale celor subacvatice”. A fost prezentă la Bravicea şi o echipăSMURD, o noutate, practic, pentru R.Moldova.
Reprezentanţii mass-media au avut parte de instruiri în domeniul acordării primului ajutor medical, au învăţat să folosească stingătoare, ţevi de reculare cu apă… Situaţii tactice au avut loc şi pe parcursul nopţii. Atît jurnaliştii, cît şi salvatorii au fost ţinuţi în suspans, iar în miez de noapte, după ora 11:30, a fost lansată alarma. Cei prezenţi au fost anunţaţi că s-a pierdut un copil. Imediat au pornit la drum echipele de căutare…
Exerciţiile au continuat şi a doua zi. “Ideea de bazăa acestui exerciţiu a fost ca oamenii să cunoască tot spectrul de servicii oferite de SSE, cum să procedeze cînd se pomenesc în situaţii neplăcute, în situaţii periculoase. Sper că jurnaliştii prezenţi au inţeles cît de important este să disimineze aceste cunoştinţe, cît de important e săştii în practicăanumite aspecte de prim ajutor în caz de situaţii excepţionale”, a menţionat  Liliana Puşcaşu ofiţer de presă SSE.
Ca reprezentant al mass-media, fiind stagiară la ziarul “Expresul”, pot să spun cu certitudine, după participarea la acest exerciţiu, că avem în R. Moldova echipe de intervenţie foarte bine pregătite, care vor face faţă situaţiilor excepţionale, indiferent de condiţiile meteorologice, de timp sau de alte impedimente. Avem oameni care sînt gata, 24 din 24 de ore, sa ne vină în ajutor, avem specialişti  de nota zece. Cu siguranţă, salvator e o profesie pentru oameni puternici şi neînfricaţi. Acum, avem şi jurnalişti pregatiţi să informeze corect şi profesionist. În acele zile, am ajuns la concluzia că  salvatorii şi jurnaliştii au ceva în comun: munca pentru oameni, pentru societate, doar că primii sînt responsabili de integritatea fizică a oamenilor, iar cei de-ai doilea – de integritatea informaţională. Cert e că ambele profesii sînt necesare zi de zi, oră de oră.
La Bravicea am trăit clipe ce m-au impresionat cu adevărat, am fost martoră a unor scene parcă desprinse din film. Trei automobile, implicate într-un accident rutier, s-au răsturnat şi au luat foc. Imediat au intervenit salvatorii, poliţia, pompierii, echipele SMURD. Circulaţia rutieră a fost oprită, victimele au primt ajutor medical, fiind transportate într-un centru medical. A fost lichidat incendiul produs după coliziunea celor trei automobile…. O operaţiune în care, fară îndoială, pot face faţă doar oameni foarte bine pregătiţi şi instruiţi, oameni pentru care salvarea de vieţi omeneşti e la ordinea zilei.
Impresionat şi onorat de desfăşurarea aplicaţiilor la Bravicea s-a declarat primarul Constantin Popa. “Exerciţiile sînt foarte binevenite, deoarece în satele noastre ne confruntăm cu omulţime de situaţii exepţionale. Dacă nu ar fi echipele de intervenţie, ar exista mult mai multe pierderi de vieţi omeneşti, dar şi de bunuri”, a subliniat dînsul.
Exerciţiul a fost organizat de către Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale alMAI, fiind implicate numeroase subdiviziuni ale MAI. “Este foarte bine sădesfăşurăm asemenea exerciţii, căcie mai bine a ne fie greu aici şi mai uşor atunci cînd e vorba de o situaţie excepţională reală”, a spus, la final, Mihail Harabagiu, şeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI.
În fotografie: Scene desprinse parcă din filme
În fotografie: Scene desprinse parcă din filme

Sabrina Rebeja


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *