Există şi la noi oameni gata să susţină cultura şi arta

În fotografie: Victor Crudu cu premiul festivalului de la Legnica

În fotografie: Victor Crudu cu premiul festivalului de la Legnica
În fotografie: Victor Crudu cu premiul festivalului de la Legnica

Legnica, Polonia. 13 iunie 2014. “LEGNICA satyryczne impresje”. Sînt date şi cifre ce-l vizează direct pe unul dintre cei mai buni caricaturişti pe care i-a dat Ungheniul vreodată. E vorba de Victor Crudu, cunoscut şi sub numele Kwik, participant și laureat a numeroase concursuri naționale și internaționale de caricatură.
În acea zi de 13 iunie, dînsul şi-a ridicat unul dintre premiile importante pe care le-a obţinut la începutul anului curent – medalia de bronz la prestigiosul concurs de caricatură şi artă satirică din Legnica, “Satyrykon”. A reuşit să ajungă acolo, să se întreţină cu caricaturişti din lumea întreagă, datorită unor oameni de afaceri din Ungheni, care nu au pregetat să-i întindă o mînă de ajutor, sponsorizîndu-i deplasarea. “Sigur, le-am mulţumit personal pentru acest gest al lor, dar aş vrea să-i cunoască lumea, să ştie că există şi la noi oameni care sînt gata să susţină cultura şi arta”, ne-a spus Victor Crudu, după ce a revenit din Polonia.
“De ce să nu le spunem numele în public?”, ne-am zis şi noi. Este vorba de Iaroslav Cojocaru, un tînăr foarte activ din Ungheni, care s-a făcut deja remarcat prin gesturile sale de susţinere a oamenilor de cultură. Este vorba de Ivan Danileico, ungheneanul care, deşi este preocupat de “pîinea cea de toate zilele”, nu uită nici de hrana spirituală. Este vorba şi de un om de afaceri din oraşul Corneşti, Ion Sasu, care, deşi e cam zgîrcit la vorbe, iată că se arată darnic atunci cînd trebuie să susţină oameni de calitate.
La Legnica, un oraş cu o populaţie de peste 100 mii de locuitori, caricatura premiantă a lui Victor Crudu,  instalată chiar în inima localităţii, a fost admirată de mii şi mii de polonezi. Modest din fire, Victor Crudu s-a limitat să ne spună doar că putem găsi informaţia care ne interesează pe o reţea de socializare. Am găsit-o şi ne-am bucurat pentru ungheneanul nostru. A demonstrat încă o dată – dacă mai era nevoie – că are un umor fin, de calitate şi că este un veritabil talent ce merită să fie susţinut.
În fotografie: Caricatura premiantă
În fotografie: Caricatura premiantă


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *