Ziua izvoarelor – o sărbătoare cu năbădăi la Romanovca

fîntină
Imagine simbol

An de an, la Romanovca se sărbătorește Ziua izvoarelor. Este o zi în care sătenii, de la mic la mare, cinstesc cele circa 100 de fîntîni din localitate. Nimeni nu-și imaginează cum ar fi să treacă cu vederea această sărbătoare care, după imporatnță, este asemuită aici cu hramul satului.
În fiecare an, lumea, de unde are, de unde n-are, se străduie să-şi amenajeze cît mai frumos fîntînile din preajmă. Deja a apărut, în acest sens, şi o concurenţă sănătoasă între mahalale.
De obicei, în fiecare an, cele mai amenajate fîntîni sînt „premiate”, conducerea locală oferind, în calitate de premiu, cîte o căldare nou-nouţă.
În ziua cu pricina,  preotul din sat, Nicolae Tverdostup, merge prin sat, sfințește una dintre fîntîni, iar cu aghiasma făcută le stropește pe toate celelalte. După ce obiceiul este făcut, gospodinele din Romanovca amenajează o masă de sărbătoare, la care este invitată toată lumea, iar la Casa de cultură se dă un concert de zile mari cu participarea artiștilor locali.
Fiţi de acord, e o tradiţie foarte frumoasă, care merită să fie respectată cu sfinţenie.
În acest an, Ziua izvoarelor a fost umbrită la Romanovca de lipsa primarului, Vasile Matveev.  Este pentru prima oară cînd un primar neglijează un asemenea eveniment, susţin localnicii. Mai mult ca atît, sătenii sînt supăraţi că edilul nu a dat prea mare importanţă sărbătorii şi că nici măcar nu a găsit un cuvînt bun de spus oamenilor în acea zi. Cică, el nu recunoaște Ziua izvoarelor şi de aceea a preferat să lipsească de la sărbătoarea îndrăgită de localnici. Aşa, cel puţin, au înţeles ei. Nici nu puteau înţelege altfel, mai ales că Vasile Matveev, fiind primar al oraşului Corneşti, în componenţa căruia este şi satul Romanovca, de ani buni locuieşte în… Romanovca, unde are casă, iar în preajmă – şi o fîntînă.
Primarul Vasile Matveev, însă, are o explicaţie. Nu a neglijat evenimentul. Pur şi simplu, în acea zi, nu s-a simţit prea bine. ”Asta nu înseamnă că eu nu recunosc sărbătoarea respectivă, mai ales că, pînă în acest an, mă implicam nemijlocit în organizarea ei”, a declarat dînsul pentru ”Expresul”. Pînă în acest an! Acum, nu s-a mai implicat, a recunoscut primarul, invocînd deja alt motiv: lipsa de timp. Chiar și așa, dînsul a spus că s-a interesat despre desfășurarea sărbătorii și a aflat cu satisfacție că sătenii au luat inițiativa în mîinile lor și nu au lăsat să treacă fără atenția cuvenită Ziua izvoarelor la Romanovca.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *