Deniile eminesciene au ajuns şi la Ungheni

Imagine: astraculturalaiasi.files.wordpress.com

Imagine: astraculturalaiasi.files.wordpress.com
Imagine: astraculturalaiasi.files.wordpress.com

Acolo unde este prezent Eminescu, sînt prezente şi „Deniile eminesciene” – un program cultural-artistic tradiţional, organizat, an de an, de către Despărţămîntul ASTRA „Mihail Cogălniceanu” Iaşi.
Cu o zi înainte de împlinirea a 125 de ani de la trecerea în eternitate a poetului Mihai Eminescu, pe 14 iunie, „Deniile” au trecut Prutul şi au ajuns la Ungheni. Chiar dacă această manifestare se află la ediţia a XX-a, este prentu prima oară cînd delegaţiile Asociaţiunii
ASTRA s-au aflat şi la Ungheni. În faţa unui public numeros, adunat grămăjoară la bustul lui Mihai Eminescu, a fost prezentat un recital folcloric de către două interprete venite din Iaşi şi, respectiv, Vaslui, dar şi un moment muzical de toată frumuseţea, oferit  de prof. dr. Zamfira Dănilă din Iaşi. Alături de oaspeţii de peste Prut s-au produs şi elevii liceelor din Ungheni, care au venit cu un moment poetic de zile mari. Tot aici, la Ungehni, a fost dat startul proiectului transfrontalier „Carte românească pentru Basarabia”.
Deniile eminesciene din acest an au început la Iaşi, pe 13 iunie, cu o slujbă de pomenire a marelui poet la Biserica „Sf. Parascheva” şi cu tradiţionalele conferinţe ale Asociaţiunii. Pe 14 iunie, au ajuns la Ungheni, după care la Căpriana, raionul Străşeni, Orhei şi Bocşana, raionul Criuleni.
Numele lui Eminescu îl poartă la Ungheni un liceu, o stradă şi Casa Limbii Române.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *