VIDEO | Vor merge la grădiniță cu autobuzul

Imagine: tv7.md

Imagine: tv7.md
Imagine: tv7.md

Un microbuz nou-nouț,  a ajuns, pe 8 mai, la grădinița”Povestea” din oraşul Nisporeni spre bucuria cadrelor didactice, dar și a copilașilor de aici. Cheile de la unitatea de transport i-au fost înmînate directoarei Tatiana Cociu de către viceministrul Educției, Liliana Nicolaescu-Onofrei. Evenimentul s-a produs la Chișinău, pe Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul unei ceremonii festive.
„Cu ajutorul acestui autovehicul avem de gînd să transportăm zilnic la grădiniță copiii din familiile social-vulnerabile din Nisporeni, dar şi pe cei 19 copii cu nevoi educaționale speciale”, a menţionat,  pentru ”Expresul”, Tatiana Cociu.
Deocamdată, microbuzul nu a fost pus la treabă, pentru că, susține directoarea, trebuie finalizate unele chestiuni ce ţin de înregistrarea unității de transport. Dînsa, însă, a dat asigurări că microbuzul va începe să circule, aducînd copiii la grădiniţă, către 1 iunie, de Ziua internațională a copilului. ”Va fi un cadou frumos pentru ei”, a subliniat directoarea.
Ea a mai spus că de noul microbuz, chiar dacă are doar nouă locuri, vor beneficia toţi cei 233 de copilași de la grădinița ”Povestea”, care vor avea ocazia să mai meargă în diverse excursii. ”Ne propunem să utilizăm la maximum acest autovehicul, în așa fel încît toți copiii să se bucure de el”, a punctat directoarea.
Microbuzul respectiv a ajuns la Nisporeni în calitate de donație, prin intermediul Proiectului ”Parteneriat Global pentru Educație”, implementat de către Ministerul Educației al Republicii Moldova, în parteneriat cu Banca Mondială și UNICEF. Un autovehicul similar a fost donat, în aceeaşi zi, şi unei grădinițe din Ceadîr-Lunga.

Sursa: tv7.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *