În poșeta femeii | Nu te lăsa amăgită! Ce conţin, de fapt, cosmeticele

Imagine simbol: deeabeauty.blogspot.com

Imagine simbol: deeabeauty.blogspot.com
Imagine simbol: deeabeauty.blogspot.com

Cosmeticele sînt produsele chimice care ne sînt foarte utile în îngrijire şi înfrumuseţare, însă, de multe ori, sîntem păcălite de producători în privinţa conţinutului lor. Vînzarea, etichetarea, testarea şi promovarea produselor cosmetice nu sînt la fel de strict reglementate ca în cazul medicamentelor.
Deci, 100% natural înseamnă, teoretic, că produsul conţine numai substanţe extrase din plante, însă folosirea acestui termen nu este reglementată de nici o lege, iar producătorul poate trece acest termen pe ambalaj fără a fi obligat să demonstreze afirmaţia respectivă.
Testat clinic, dovedit clinic – e o altă inscripţie des întîlnită. Testele clinice la care se fac referire au fost realizate, probabil, chiar de producător şi nu de un organism independent, deci nu pot fi imparţiale. Mai mult, unele sînt realizate pe un număr prea mic de subiecţi pentru a putea fi considerate de încredere.
Hipoalergic. Acest termen înseamnă că produsul conţine mai puţini alergeni, dar există oricînd riscul să apară o reacţie neprevăzută.
Termenul “fără alcool” înseamnă că un produs nu conţine etanol sau alcool etilic, însă în cosmetică se folosesc şi alte tipuri de alcool, unele dintre ele putînd fi iritante.
Detoxifiant. Termenul se întîlneşte pe ambalajul unor măşti de faţă, loţiuni tonice etc. De obicei, înseamnă că produsul conţine antioxidanţi, care previn efectele radicalilor liberi asupra pielii. De fapt, antioxidanţii sînt, de obicei, în cantităţi prea mici pentru a fi eficienţi. Şi asta, dacă sînt, pentru că nici termenul de „detoxifiant” nu se foloseşte după o anumită o lege.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *