Ecoul celui de-al doilea război mondial răsună şi azi la Călăraşi

Imagine: protv.md

Imagine: protv.md
Imagine: protv.md

Mare surpriză a avut un bărbat din oraşul Călăraşi în timp ce făcea ordine în ograda sa. Dorind să-şi amenajeze curtea, Iurie Dumanschi a descoperit, în ziua de 2 mai, chiar la suprafaţa solului, o… bombă. A descoperit-o în momentul în care săpa gropile pentru a planta cîţiva pomi, dar şi a repara gardul.
Era o bombă aruncător de mine, de un calibru mic, dar în stare explozibilă. Lucrările au fost sistate, aşa cum se şi recomandă, iar călărăşeanul a telefonat imediat la 901. “În scurt timp, reperezentanţii Secţiei Situaţii
Excepţionale, împreună cu cei de la Inspectoratul de Poliţie, au sosit la faţa locului, stabilind că muniția datează încă din perioada celui de-al doilea război mondial”, ne-a explicat Alexei Stratu, şeful Serviciului protecţie civilă a Secţiei Situaţii Excepţionale Călăraşi. A doua zi, muniţia a fost ridicată de către geniştii Ministerului Apărării.
Specialiştii susţin că ar putea să fie descoperite şi alte muniţii din cel de-al doilea război mondial, astfel că cetăţenii un trebuie să-şi piardă vigilenţa, ci să respecte cu stricteţe regulile de securitate.   Ţineţi minte: neutralizarea şi distrugerea muniţiilor se execută doar de către subunităţile pirotehnice care au pregătirea necesară şi sînt dotate cu aparataj special pentru această misiune periculoasă.
Potrivit lui Alexei Stratu, este al doilea caz de depistare a muniţiilor pe teritoriul raionului Călăraşi în acest an.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *