În poșeta femeii | Cît de periculoase sînt şerveţelele demachiante

Imagine simbol: www.legalstyle.ro

Imagine simbol: www.legalstyle.ro
Imagine simbol: www.legalstyle.ro

Şerveţelele demachiante, ieftine şi uşor de folosit, deşi par alternativa ideală la metodele clasice de demachiere, prezintă o serie de efecte secundare neplăcute pentru ten: de la favorizarea ridurilor pînă la pungi sub ochi şi acnee, au constatat experţii.
Irită zona din jurul ochilor. Experţii în sănătate şi cosmetică afirmă că şerveţelele demachiante nu curăţă eficient tenul şi, în loc de aceasta, împrăştie impurităţile şi machiajul, cauzînd iritaţii şi chiar alergii.
Îmbătrînesc prematur tenul. Masajul, înainte şi înapoi, la nivelul zonei delicate a ochilor, cu şerveţele demachiante ar putea duce la îmbătrînirea prematură a tenului.
Afectează pielea uscată şi iritată. Totodată, şerveţelele demachiante nu sînt recomandate pentru tenul uscat, cu eczeme şi acnee rozacee sau cuperoză din cauza conţinutului mare de alcool, care usucă şi mai mult pielea. În schimb, experţii recomandă un ritual corect de demachiere, cu produse hidratante, adecvate fiecărui tip de ten, înainte de aplicarea unei creme care să calmeze şi să hidrateze tenul uscat, înroşit sau iritat.
Pot provoca reacţii alergice. În plus, şerveţelele demachiante pot provoca reacţii alergice din cauza conservanţilor, adăugaţi pentru a ţine la distanţă bacteriile după deschiderea pachetului. Dintre aceşti conservanţi, deosebit de puternic este metilisotiazolinona (MI), care poate cauza iritaţii, înroşirea pielii şi inflamaţii locale. Acesta apare în majoritatea produselor cosmetice, chiar şi în unele şerveţele pentru bebeluşi şi pentru igiena intimă, iar experţii consideră acest conservant un factor de risc important pentru apariţia dermatitei.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *