La drum | Mai este pînă la Paştele Blajinilor. În cimitirul din Mileşti
Început de aprilie. O zi cu mult soare, pe care am decis, împreună cu colega mea, Lucia Bacalu, s-o dedicăm unor sate nisporenene. Am pornit la drum cu automobilul ”Expresului”. După ce am colindat Ciuteștiul, un sat pitoresc, cu multe realizări, am trecut prin preajma Găurenilor, Vînătorilor, spre Bălănești, ca să poposim, în după amiaza zilei, la Milești.
Localitatea ne-a întîmpinat modest, cu străzi pustii, dar curate, cu copacii de la porți proaspăt văruiți. Din cînd în cînd, pe la vreun bar – satele noastre nu duc lipsă de asemenea localuri! – am mai zărit cîte un muşteriu încălzinduse la soare cu o sticlă de ceva în mînă. Cei mulţă însă se porăiau prin grădini. Așa e primăvara.
Nu am vrut să-i deranjăm. Ne-am oprit în faţa bisericii, o biserică veche, de peste 100 de ani, care nu a fost închisă niciodată. Am luat-o în partea opusă – spre cimitirul vechi al satului, situat la doar cîteva sute de metri distanţă.
Locul unde-și dorm somnul de veci sute de mileșteni se mai afla în plină hibernare. Timpul s-a oprit aici în loc. Doar păsările se auzeau printre crengile copacilor, iar prin iarba uscată de pe morminte încercau să răzbată la suprafaţă florile.
Ne facem loc printre mormintele inundate de buruieni, cu cruci vechi, pe alocuri doborîte de vreme. Pînă la Paștele Blajinilor, cînd cimitirul va fi asaltat de rudele răposaților, mai este ceva timp. Acum – țipenie de om. Ce să caute aici? Că doar nu se vor apuca de făcut curat tocmai cu trei săptămîni înainte. Mai bine să fie proaspătă curățenia, că așa fac toți.
Cînd să plecăm, observăm o femeie, cu un coș pentru gunoi și unelte de lucru în mînă, coborînd la vale. „Am venit să fac oleacă de curățenie la mormintele părinților, că timpul trece și acuși e Paștele”, ne explică. Îi zice Vera Zestrea.
O întreb cum de a decis să vină atît de devreme? „Eu cam în fiecare an vin printre primii la cimitir, așa m-am obişnuit”, răspunde. Tot din spusele ei am înțeles că nu am dat greș atunci cînd am presupus că majoritatea localnicilor vor face curat în cimitir chiar în ajunul Învierii Domnului, „că așa e primit prin părțile locului”.
La despărțire, femeia a scos din geantă două mere, ni le-a întins, spunîndu-ne, aşa cum e tradiţia: „De sufletul răposaţilor”. A făcut o adevărată pomană, căci acele mere au fost mai mult decît binevenite, răcorindu-ne şi potolindu-ne setea.
Am luat calea spre casă, cuprinse de gînduri contradictorii: cu cîtă pompozitate ne străduim să-i pomenim pe cei trecuți din viață de Blajini și cît de uşor îi dăm uitării pe tot parcursul anului. Pînă la următorul Paște al Blajinilor…
Reportaj FOTO
Lasă un răspuns