„Clopotele Învierii” s-au auzit peste toată Palanca

În fotografie: Clopotarul Denis Latîşev îşi împărtăşeşte din secretele meseriei

În fotografie: Clopotarul Denis Latîşev îşi împărtăşeşte din secretele meseriei
În fotografie: Clopotarul Denis Latîşev îşi împărtăşeşte din secretele meseriei

Dangăte de clopote, cîntece pascale, expoziţii peste expoziţii, voie bună şi mult soare – de toate au avut parte atît locuitorii satului palanca, cît şi sutele de oameni veniţi din toate colţurile Republicii Moldova, pentru a participa la prima ediţie a Festivalului  pascal „Clopotele Învierii”.
Evenimentul s-a produs a doua zi de Paşti, pe 21 aprilie, în curtea muzeului „Casa Părintească”.
„Este o sărbătoare, dedicată mai mult copiilor, pentru că vrem să-i creştem în spirit creştinesc”, a menţionat organizatoarea festivalului,  Tatiana Popa, ea şi directoarea muzeului „Casa Părintească”. Anume copiii au fost încadraţi în diverse activităţi. Unii au învăţat să încondeieze ouă, alţii – să picteze clopoţei sau să realizeze figurine din ceară.
Dar ce mai bucurie pe capul lor, cînd a ajuns la faţa locului unul dintre cei mai buni clopotari din R. Moldova, Denis Latîţev! Copilaşii, şi mai mari, şi mai mici, au făcut coadă la clopotniţă, dorind să tragă şi ei clopotele. Oaspetele i-a ajutat cu bunăvoinţă. Ba mai mult, le-a împărtăşit şi unele secrete ale acestei vechi şi onorabile meserii. „Este o adevărată artă în continuă dezvoltare”, a explicat dînsul, accentuînd, totodată, că principalele ingrediente ale succesului sînt: dragostea faţă de clopote, entuziasmul şi dăruirea de sine.
În aceeaşi zi, festivalul de la Palanca a adunat şi zeci de ansambluri etno-folclorice şi meşteri populari din regiune, astfel că oaspeţii nu au avut timp să se plictisească. Au fost prezenţi şi oficiali, conducători ai unor instituţii publice din Călăraşi, care au dorit să fie alături de organizatori, mulţumindu-le pentru eforturi şi bucuria pe care au dăruit-o sutelor de oameni adunaţi împreună la această sărbătoare sfîntă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *