Vor avea un stadion ca în Europa

Imagine: canalregional.md

Imagine: canalregional.md
Imagine: canalregional.md

Pînă la toamnă, Liceul ”Mircea Eliade” din Nisporeni va avea un stadion nou-nouț, unic în felul său în raion, dar poate și în regiune. Cel puțin, așa crede Vasile Vacari, directorul liceului. Dînsul a declarat pentru ”Expresul” că deja s-au făcut toate calculele privind costul lucrărilor de reconstrucție. Cifra la care s-a ajuns este de 3 milioane 800 mii de lei. Cea mai mare parte a sumei va fi oferită de Federația Moldovenească de Fotbal. Cu o contribuție în acest sens se va alătura și Consiliul raional Nisporeni, dar și Liceul ”Mircea Eliade”.
”Dacă se va face totul după cum e desenat pe hîrtie, să știți că vom avea o frumusețe rară”, a spus Vasile Vacari. Conform proiectului, terenul, cu suprafaţa de 120×70 metri, va fi acoperit cu înveliș artificial și iluminat de 40 de proiectoare, tribunele vor fi reparate capital și acoperite, vestiarele vor fi amenajate, inclusiv cu cabine de duș.
Fiind întrebat cum de a reușit să atragă anume la Liceul „Mircea Eliade” acest proiect grandios, Vasile Vacari a menționat că meritul este al conducerii raionale care e foarte interesată de dezvoltarea și promovarea sportului în teritoriu. În plus, noul stadion va servi ca teren de lucru pentru echipa de fotbal ”Speranța” Nisporeni care, după o pauză de 15 ani, are drept obiectiv să ajungă în Divizia Națională.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *