Reformă cu năbădăi în sănătate: luptă aprigă pentru laboratoare
Încă o reformă încearcă să-și facă loc în sistemul de sănătate. Potrivit unui ordina al Ministerului Sănătății din 11 octombrie 2013, laboratoarele din gestiunea centrelor medicilor de familie urmau să fie comasate cu cele ale spitalelor raionale, astfel ca în fiecare raion să fie creat cîte un laborator raional unic, care să fie în gestiunea spitalului din teritoriu.
Uşor de scris, complicat de transpus în practică.
NISPORENI
Directoarea Centrului de sănătate Nisporeni, Vera Tăbăcaru, ne-a comunicat că a luat cunoștință de ordinul ministerului de resort, subliniind că acesta recomandă şi propune. Atenţie: recomandă, nu obligă! Dînsa s-a abținut să comenteze ordinul ministerului, limitîndu-se să spună că „chestiunea respectivă este la discreția consilierilor raionali”. „Cum vor decide ei, așa va fi”, a încheiat Vera Tăbăcaru.
Consilierii raionali au evitat pînă acum să ia o decizie în acest sens, chiar dacă, potrivit ordinului cu pricina, organizarea funcţionării laboratorului unic raional se propunea să fie efectuată pînă la 1 ianuarie 2014. Chiar au exclus subiectul din ordinea de zi a Consiliului raional. Despre aceasta ne-a informat președintele raionului, Vasile Bîtca, sugerîndu-ne să apelăm, după explicaţii, la consilieri.
Am încercat să-i urmăm sfatul. În ziua cînd am realizat acest material, pe 11 martie, am contactat telefonic cîțiva consilieri raionali. Valeriu Dima (PL) nu a fost de găsit la telefonul de serviciu. Vasile Mărcuță (PD) ne-a spus că nu este la curent cu chestiunea respectivă, căci a lipsit de la acea ședință. Nici Ion Țugulea (PCRM) nu a putut să ne ofere un răspuns clar. ”La noi, în prezent, deciziile nu se mai discută în ședințe, ci doar în comisii, ceea ce consider că nu este corect și democratic”, doar atît ne-a spus consilierul.
UNGHENI
Ca și colegii lor nisporeneni, consilierii ungheneni au găsit de cuviință să excludă subiectul cu pricina din ordinea de zi a ședinței Consiliului raional. S-a întîmplat pe 20 februarie, la propunerea consilierului Dionis Cojocaru (PLDM). ”Poate, cu timpul, crearea unui laborator unic va fi binevenită, dar, la moment, noi considerăm că terenul în acest domeniu nu este încă bine pregătit și va atrage după sine mai multe cheltuieli decît venituri și eficiență”, a făcut explicațiile de rigoare consilierul, dînd de înțeles că, în prezent, ar fi mai bine ca ”totul să rămînă așa cum este”.
De aceeași părere este și Lilia Scurtu, directoarea Centrului de sănătate din Ungheni, care a adus în acest sens un șir de argumente. ”Noi am investit în reparația capitală a laboratorului nostru, în aparataj performant. Nu este corect să oferim cadou spitalului munca noastră, pentru ca, mai apoi, tot noi să cheltuim de cinci ori mai mult pentru fiecare investigație”, a subliniat dînsa, menționînd că se va opune și în continuare unei eventuale decizii de constituire a unui laborator unic, chiar dacă pentru aceasta va fi nevoie să organizeze acțiuni de protest.
Ba mai mult, Lilia Scurtu a mers cu argumentele sale pînă la ministrul Sănătății Andrei Usatîi. Dînsa susţine că, după ce a ascultat-o, ministrul i-a dat dreptate.
CĂLĂRAȘI
Călărăşenii s-au conformat fără mari discuţii Ordinului Ministerului Sănătății. Consilierii raionali au dat curs propunerii de a organiza un laborator raional unic, cu amplasarea acestuia în cadrul Spitalului raional. Acum, Nicolae Lupu, directorul Centrului de sănătate din Călărași, nu-și ascunde nemulțumirea față de această decizie, menționînd că, de la începutul anului și pînă în prezent, nu a simțit eficiența reformei ce s-a produs.
”Este o spălare de bani”, a fost concluzia dînsului. „Am cîștigat utilaj performant pentru investigaţii biochimice, iar acum am fost impus să renunţ la el”, s-a plîns dînsul, după care a întrebat: ”Unde s-a mai văzut așa ceva?”.
Nicolae Lupu a mai spus că, de cînd a fost constituit laboratorul unic, Centrul de sănătate suportă cheltuieli în plus, iar rezultatele analizelor vin cu întîrziere.
„Consilierii din Nisporeni şi Ungheni au fost mai deştepţi, ei au intrat în esenţa problemei şi au analizat totul… Nu ca ai noştri”, a concluzionat dînsul.
Lasă un răspuns