În bucătărie cu… Ala Mutilică

Imagine simbol: gurmandino.ro

Sarmale turceşti din viță-de –vieAla Mutilică este şefă serviciu la Biblioteca raională “Dimitrie Cantemir” din Ungheni. Dacă, anterior, dînsa, timp de luni bune, s-a îngrijit de rubrica “De la A la Z” din ziarul “Expresul”, de această dată iată că vine cu o reţetă din bucătăria turcească. Nu este de mirare, căci a locuit în Turcia o perioadă destul de îndelungată şi a reuşit să studieze atît tradiţiile, cît şi bucatele tradiţionale de acolo.
A dorit să ne “servească”, în ajun de post, cu nişte sărmăluţe turceşti.
Sarmale turceşti din viță-de –vie
Frunzele de viță-de-vie, conservate sau în stare proaspătăt, se spală bine.
Ceapa (100 gr) se toacă mărunt şi se înăbuşă în 200 ml de ulei. Roşiile (200 gr) se taie mărunt şi se pun peste ceapă în tigaie, înăbuşindu-se pînă scade toată zeama.
Se spală bine 300 gr orez şi se toarnă peste compoziţie în tigaie. Deasupra se stoarce sucul unei lămîi, se adaugă sare după gust, o linguriţă de zahăr şi 5 linguriţe de scorţişoară. Totul se amestecă bine.
Se adaugă apoi apă fierbinte, ca să acopere umplutura cu 1-2 cm (două degete) deasupra. Cînd dă în clocot, se opreşte focul, se adaugă o legătură de pătrunjel tăiat mărunt, se pune capacul şi se lasă la umflat circa 20 de minute.
La final, compoziţia se amestecă bine şi se înfăşoară în frunzele de viţă-de-vie. Sarmalele truceşti sînt lunguieţe şi se fierb la foc încet în cratiţă, într-un pahar şi jumătate de apă cu un pic de ulei.
Poftă bună!


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *