Şi din nou despre cultură

Lucia BacaluSîmbăta trecută, a venit la Ungheni, pentru a prezenta un spectacol, formaţia „Milenium”, acea formaţie care a fost medaliată cu aur şi argint la un prestigios concurs muzical din Estonia, în toamna anului trecut. Acea formaţie care are în palmares zeci de turnee în străinătate, premii peste premii, un repertoriu care te unge la inimă.
Ce credeţi?  Sala mare a Palatului culturii din Ungheni, cu o capacitate de 750 de locuri, a fost, practic, pustie. Şi asta, în condiţiile în care intrarea era LIBERĂ. Adică, nimeni nu trebuia să plătească nici un leu pentru a viziona un concert de excepţie.
Cineva ar putea spune că prea puţină publicitate s-a făcut. Ar fi un mare păcat dacă ar face-o. Afişe au fost peste tot, şi în mass-media locale, şi în reţelele de socializare, şi pe site-uri. Este adevărat, în afişe s-a pus accentul pe sărbătoarea propriu-zisă, Dragobetele, dar s-a menţionat foarte clar: invitat special – MILENIUM.
Poate că am uitat să citim şi nu mai avem răbdare să parcurgem cu ochii tot textul? Sau nu mai citim nimic, nici măcar un afiş? Nu privim televizorul? Nu ne mai este interesant nici internetul?
Să zicem că ar fi, cumva, explicabil faptul că lumea nu vrea să plătească pentru un concert. Sîntem săraci, nu? Dar aici a plătit altcineva doar ca oamenii să se simtă bine, într-o zi de sîmbătă, în compania unor artişti consacraţi. Mai mult ca atît, în ultimii ani s-au investit milioane de lei, doar ca oamenii să vină la spectacole şi să se simtă bine.
Cu cîteva săptămîni în urmă, la Ungheni a fost deschisă o nouă staţie de alimentare cu benzină. Proprietarii au anunţat în acea zi o acţiune inedită: vii, cumperi benzină, fie şi un litru, şi cîştigi cinci litri de benzină gratis. Să vedeţi ce coadă se formase. De peste un kilometru! Fără să fi fost făcută mare publicitate, fără să fi fost afişate anunţuri pe undeva. Mai mult ca atît, era într-o zi de lucru, cînd, normal, oamenii trebuiau să se afle la serviciu.
Nu pot să închei decît printr-un citat ce ni se potriveşte de minune: „Dacă cineva vă spune că puteţi să vă ridicaţi altfel decît prin cultură, muncă şi economie, fugiţi de el”. A spus-o Benjamin Franklin, mare savant şi politician american. Economie nu avem, de muncă şi cultură fugim ca dracul de tămîie. În schimb, ne place să criticăm că nimeni nu face nimic pentru noi, poporul oropsit şi nefericit al Moldovei.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *