Cum au vrut comuniştii, printre care şi Voronin, să închidă biserica din Petreşti
În Programul de luptă contra religiei, în timpul puterii sovietice, un loc aparte îl ocupa închiderea bisericilor. O spune unul dintre activiştii comunişti din acele vremuri, Mihai Ignat. Dînsul, în anii 70-80 ai secolului trecut, a fost preşedinte al sovietului sătesc Petreşti, apoi – secretar al comitetului partidului comunist din colhozul local.
„Îmi amintesc cum, atunci cînd am fost chemat la raikom (comitetul raional Ungheni al partidului comunist – n.a.), pentru a mi se spune că voi fi „ales” secretar de partid, mi s-a dat din start indicaţia: în planul de lucru incluzi închiderea bisericii din Petreşti”, povesteşte Mihai Ignat. Era una din puţinele biserici din raion care mai funcţiona. Veneau aici oameni din toate satele învecinate. Veneau la sărbători, veneau duminica, veneau de fiecare dată cînd aveau nevoie de un sfat, de o clipă de linişte sufletească. Sigur că partidului comunist nu îi era la inimă acest fapt, căci, potrivit mai-marilor acelor vremi, trebuia să existe un singur Dumnezeu: Lenin şi comunismul.
„Am inclus în programul nostru de activitate chestiunea privind închiderea bisericii din Petreşti, aşa cum mi s-a cerut”, recunoaşte Mihai Ignat, după care face o remarcă: „Eu însă am recurs la o şmecherie”. Pe hîrtie chestiunea respectivă a existat cîţiva ani la rînd, dar nu a fost examinată niciodată. „Nu vroiam să intru în conflict cu sătenii”, explică fostul activist de partid. Dar nici nu vroia să fie văzut de cineva alături de preot, să fie văzut intrînd în biserică.
„Trebuia să verificăm în permanenţă cine şi-a botezat copiii, cine au fost cumetrii, cine s-a cununat, apoi raportam la raion. Mergeam la biserică, de fiecare dată, cu cineva. De cele mai multe ori, cu un deputat local, aşa se numeau atunci consilierii”, povesteşte.
De frică sau din convingere – nici el nu mai ştie acum – dar Mihai Ignat a fost un ateist exemplar atunci. Nu s-a cununat, recunoaşte. Alţii, secretari de partid, activişti de pe la raikom, s-au şi cununat, şi-au botezat şi copiii în secret. El însă – nu. Acum, cu capul plecat, sleit de puteri, spune în şoaptă, parcă pentru el: „Nu m-am cununat…”, după care continuă, cu aceeaşi tristeţe în glas: „Am avut un băiat care a murit la nouă luni şi nu l-am botezat. Dacă făceam asta…”.
Nu mai zice nimic. Oricum, nu schimbi trecutul. Poţi doar să-i deteşti pe cei care au mutilat sufletele şi minţile oamenilor. Şi el îi detestă.
Ca lumea să nu poată veni la biserică, activiştii comunişti de atunci au instituit posturi de control la intrările din sat, motivînd că Petreştiul să află în zona de frontieră. Era un control riguros, mai ales în zilele cînd în biserică se făceau slujbe. Cei care nu aveau paşaport, iar oamenii de la ţară, în mare parte, nu-l aveau, nu puteau intra în sat. Cei care intrau, erau înregistraţi.
Ce mai, religia era opium pentru popor, spuneau comuniştii. Printre ei, şi arhicunoscutul Vladimir Voronin, pe atunci preşedinte al sovietului orăşenesc Ungheni şi membru al biroului comitetului raional al partidului comunist. „Îmi aduc aminte bine: cînd era vorba de închiderea bisericii, Voronin era primul care se exprima”, afirmă Mihai Ignat. Iar cuvintele pe care le-a zis la o şedinţă de partid îi răsună şi acum în minte: „Игнат ничего не делает чтобы закрыть церковь. (Ignat nu întreprinde nimic pentru a închide biserica)”. Anume el a propus să-i aplice, pentru aceasta, o mustrare aspră.
Puţin timp după întîmplarea cu pricina, Mihai Ignat şi-a prezentat demisia şi s-a întors în şcoală, predînd istoria elevilor mulţi înainte. „Ce au făcut mai departe, nu ştiu”, spune dînsul. Cert e că biserica din Petreşti nu a fost închisă niciodată de la înălţarea ei, în anul 1880.
Lasă un răspuns