Mesajul primarului de Ungheni, Alexandru Ambros, în prag de sărbători

Alexandru Ambros
Alexandru Ambros

Alexandru AmbrosStimaţi ungheneni,
Sîntem în preajma sărbătorilor de Iarnă, sărbători ce ne aduc întotdeauna prilej de bucurie, de reflecţii, de bilanţ şi proiecte pentru viitor.
Acum, la sfîrșit de 2013, privesc în urmă, la realizările acestui an, şi constat că pentru Ungheni, pentru Primăria orașului a fost un an cu importante proiecte implementate care ne bucură și care oferă unghenenilor condiții de trai mai bune.
Am reușit, pe parcursul anului 2013, să implementăm proiecte de anvergură privind dezvoltarea infrastructurii oraşului. Inițiat în 2012, proiectul ”Renovarea trotuarelor și parcărilor în orașul Ungheni” a fost finisat în acest an, fiind reparate și modernizate 6 parcări și renovate circa 18 mii metri pătraţi de trotuar. Un alt proiect important, pe care l-am început în 2012 și care a fost încheiat în vara acestui an, a fost  reparaţia capitală a străzilor Bernardazzi şi Hasdeu. Învelişul asfaltic şi bordurile pe cele două străzi au fost înlocuite complet,  de asemenea  fiind amenajate și intrările în curţile blocurilor.  Drept rezultat, în zona pieţei din cartierul Tineretului am creat peste 80 de locuri noi de parcare, fapt care a soluţionat problema traficului aglomerat în zonă şi a creat condiţii civilizate pentru comerţ şi locuitori.
Tot în acest an, au fost efectuate importante lucrări de reabilitare a rețelelor de apeduct, fiind schimbați peste 25 km rețele de apeduct și canalizare. În acest mod, serviciile prestate către consumatorii din oraşul Ungheni au fost îmbunătățite simțitor. În scopul menţinerii curățeniei pe teritoriul orașului, au fost instalate, de-a lungul trotuarelor,  circa 300 de noi coşuri de gunoi și 20 de containere de metal pentru gunoiul stradal. Iluminatul stradal şi cel al curţilor blocurilor a fost extins, iar corpurile de iluminat vechi şi neeficiente au fost înlocuite cu becuri econome.
Ne-am asumat, anterior, obligaţiunea de a asigura transparenţa şi a veni în ajutorul cetăţeanului, fapt pentru care, în acest an, am fondat în cadrul Primăriei oraşului Ungheni un Centru de Informare pentru Cetăţeni. Este un proiect finanţat de Uniunea Europeană şi va permite îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferim.
Anul 2013 a fost un an al achizițiilor avantajoase. Consiliul Orășenesc a aprobat prin decizie cumpărarea întregului capital al întreprinderii ”AVE Ungheni”. Dacă, pînă în acest an, Primăria orașului deținea doar 32% din capitalul statutar, din 2014 sîntem proprietarii cu drepturi depline ai acestei întreprinderi. Astfel, vom asigura durabilitate sistemului de evacuare a deșeurilor existente, dar și servicii de înaltă calitate unghenenilor.
Anul viitor, Primăria Ungheni, în baza unui proiect cu finanțare de la Uniunea Europeană, va elabora un nou Plan urbanistic general al orașului, ceea ce va permite planificarea logică a lucrărilor de infrastructură în oraş. Totodată, intenționăm să continuăm seria proiectelor ce ţin de dezvoltarea infrastructurii existente. Astfel, proiectul de reconstrucție capitală a unor porțiuni de străzi şi trotuare va avea continuitate și în noul an 2014.
De anul viitor, vom avea asigurată o mai bună securitate în traficul rutier şi spaţiile publice din Ungheni. Grație unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, cîștigat de Primăria Ungheni, vor fi instalate noi semafoare şi camere de supraveghere a traficului, semne noi de circulaţie și va fi aplicat marcajul rutier necesar. De asemenea, din primăvara anului 2014, vom începe reparația în variantă albă a străzilor din cartierele periferice ale orașului Ungheni.
În noul an, ne vom îndrepta eforturile în vederea soluționării problemei canalizării pluviale pe străzile Decebal, Ştefan cel Mare și Prutului. La fel, vor fi efectuate lucrări de reparație capitală la școlile și grădinițele din oraș pentru implementarea sistemelor de eficiență energetică.
Toate realizările și proiectele pe care ni le trasăm pentru viitor au fost și sînt posibile, datorită unei conlucrări eficiente a Primăriei Ungheni cu Consiliul Orășenesc, sectorul nonguvernamental, mass-media, întreprinderile municipale şi instituţiile publice, sectorul privat,  oamenii de afaceri, micii întreprinzatori și investitori care contribuie la dezvoltarea orașului Ungheni.
Stimați ungheneni,
Am reușit să realizăm numeroase lucruri bune în orașul Ungheni, pentru că am avut o colaborare strînsă împreună. Susținerea dumneavoastră a fost esențială în toate realizările de care astăzi ne bucurăm. Vreau să vă aduc sincere mulțumiri pentru implicare și înțelegere, pentru contribuția fiecăruia dintre dumneavoastră la realizarea noilor proiecte.
Acesta este doar un început. Pe viitor, vom realiza și mai multe. Această siguranță vine din experiența pe care am acumulat-o, din  parteneriatele deja formate cu finanțatorii, atît interni, cît și externi, din relațiile de încredere cu partenerii de dezvoltare, din sprijinul și ajutorul oferit de dumneavoastră, dragi ungheneni. Fiecare în parte și toți împreună sîntem o forță și vom aduce Ungheniul  la înfățișarea cu adevărat europeană pe care o merită pe deplin.
Dragi concetăţeni,
În preajma sărbătorilor de iarnă, să ne lăsăm din nou pătrunși de minunea Craciunului si de sunetul magic al colindelor, dar să nu uităm, în anul ce vine, să fim mai buni, mai înțelepţi şi mai bogați sufleteşte. Vă doresc ca Sărbătoarea Nașterii Domnului să vă găsească alături de cei dragi, în sănătate şi pace sufletească, iar Anul Nou 2014 să aprindă speranța într-un viitor mai bun, să ne aducă mai multe bucurii și împliniri.
Crăciun fericit și La mulţi ani!


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *