Zeci de computere şi echipament multifuncţional pentru instituţiile de învăţămînt din regiune

Imagine simbol. www.jurnalul.ro

Imagine simbol. www.jurnalul.ro
Imagine simbol. www.jurnalul.ro

Scriam încă astă iarnă, în luna februarie, că „în cîteva luni, Guvernul va finaliza dotarea tuturor căminelor studenţeşti din Republica Moldova (inclusiv cele din raioane) cu cîte o sală de computere”. Aproape nimeni dintre directorii instituţiilor postliceale nu ştia atunci despre această veste „guvernamentală”. Au trecut şapte luni şi, iată, ne parvine o nouă veste de la Guvern: „în scopul asigurării accesului la informaţie în rîndurile studenţilor şi elevilor, 154 de instituţii de învăţămînt din Republica Moldova vor fi asigurate gratuit cu seturi de computere, echipamente multifuncţionale, cartuşe toner, tonere şi copiatoare”. Printre ele, şi 11 din regiunea Ungheni-Nisporeni-Călăraşi.
UNGHENI
Conform hotărîrii Guvernului, se pare că Ungheniul este cel mai norocos din acest punct de vedere. Aici va fi transmis echipament tehnic în valoare de peste jumătate de milion de lei, mai exact – 593 mii 500 lei. Şcoala Profesională din Ungheni va primi 17 seturi de computere, trei echipamente multifuncţionale, trei cartuşe toner şi 15 tonere. Valoarea totală a acestora este de 215 mii 500 lei. Chiar dacă există deja o hotărîre de Guvern, conducerea instituţiei nu ştia încă nimic despre aceasta. Pe 5 noiembrie curent, noi am fost cei care le-am adus vestea cea bună. Şi încă la momentul potrivit! „Ne gîndeam să achiziţionăm cîteva seturi de computere pentru cămin, dar şi pentru sala de calculatoare din şcoală”, ne-a spus Vera Popov, director adjunct al instituţiei respective. Acum, dacă vor primi calculatoare prin intermediul Guvernului, situaţia se schimbă – banii preconizaţi pentru computer vor fi investiţi în altceva.
Şi sala de calculatoare a liceului din Sculeni va fi dotată cu două seturi de computere. Gimnaziile din Floriţoaia Nouă şi Valea Mare vor fi dotate cu cîte zece seturi, gimnaziul Agronomovca – cu 11 seturi, iar Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni va primi un copiator. Deşi, iniţial, se vorbea şi despre Colegiul de medicină din Ungheni, acum instituţia respectivă lipseşte din lista Guvernului.
CALARAŞI
Nu a fost uitat nici Călăraşiul, chiar dacă numărul instituţiilor şi al seturilor de calculatoare este mult mai mic decît la Ungheni. Şcoala profesională din Călăraşi va fi dotat cu 12 seturi de calculatoare, două seturi de echipament multifuncţional, două bucăţi de cartuşe toner şi zece tonere. Valoarea totală a acestora este de aproximativ 151 mii 260 lei. Vor primi echipamente tehnice şi două instituţii preuniversitare din Calaraşi: Gimnaziul din Tuzara – zece seturi de calculatoare, iar liceul „Mihai Sadoveanu” din Calaraşi – un singur copiator. Despre Colegiul pedagogic „Alexandru cel Bun” – nici pomeneală.
Valoarea totală a echipamentelor transmise la Cîlăraşi va fi puţin peste 163 mii lei.
NISPORENI
Ca de obicei, Nisporeniul, se pare, e mai puţin norocos. Doar două instituţii de aici vor primi echipament tehnic, iar valoarea totală a acestuia este de aproximativ 76 mii de lei. Liceul teoretic ”Boris Cazacu” din Nisporeni se va bucura doar de un copiator. Şcoala Profesională va beneficia de mai multe bunuri materiale. Este vorba de şase seturi de calculatoare, un echipament multifuncţional, un cartuş toner şi cinci tonere. Valoarea totală a acestora este de aproximativ 75 mii lei. Dumitru Lupei, directorul Şcolii profesionale din Nisporeni, nu s-a arătat prea entuziasmat de noutate, pe care a aflat-o tot de la noi. „Nu vreau să mă bucur sau să pregătesc sala înainte de timp. Cînd vor ajunge computerele la noi, atunci vom vedea ce facem şi unde le punem”, ne-a spus dînsul, dînd de îneţels că nu mai crede în nimeni. Apropo, căminul instituiei respective are deja o sală amenajată pentru computere, dotată şi cu mese, şi cu scaune, mai puţin însă cu… computere performante.
Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *