Vor şti mai bine ce înseamnă descentralizarea

Imagine simbol: descentralizare.gov.md

Imagine simbol: descentralizare.gov.md
Imagine simbol: descentralizare.gov.md

Campania de conştientizare privind procesul de descentralizare şi noul rol al administraţiei publice locale, dar şi al societăţii civile, a luat sfîrşit. Au fost organizate în acest sens trei întîlniri publice, graţie proiectului „Parteneriat durabil lărgit pentru reforma de descentralizare”, implementat de către Primăria Ungheni în parteneriat cu Primăria Orhei şi Centrul Regional de Dezvoltare Durabilă, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.
La prima întrunire au participat reprezentanţii administraţiei publice locale, ai instituţiilor publice, organizaţiilor neguvernamentale, dar şi ai mediului de afaceri. La cea de a doua întrunire au fost invitaţi doar reprezentanţi ai administraţiei publice locale, aceştia familiarizîndu-se cu rolul autorităţilor publice locale în procesul de descentralizare. A treia întrunire a fost dedicată  reprezentanţilor societăţii civile, care au învăţat – a cîta oară! – cum să se implice în viaţa comunităţii.
Pentru explicaţii mai ample şi profesioniste au fost invitaţi experţi de la Institutul de Dezvoltare Urbană. Ei au vorbit despre conceptul descentralizării, esenţă şi conţinut, după care au urmat  dezbaterile propriu-zise.
Potrivit Svetlanei Ciobanu, manager de proiect, după aceste întîlniri vor urma ateliere de lucru, în cadrul cărora toţi actorii comunitari vor fi şcoliţi în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă, politicile publice locale, implementarea proiectelor. De la teorie se va trece la practică.
„Încercăm să facem cît mai accesibilă şi mai pe înţeles noţiunea de descentralizare, atît pentru administraţia publică locală, cît şi pentru societatea civilă”, a subliniat, la final, Svetlana Ciobanu.
Durata proiectului este de doi ani.
UNGHENI | Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *