„Un tînăr care face armata îşi formează un viitor sigur şi mai bun”
De vorbă cu Gheorghe Cimbriciuc, comandantul Centrului Militar Teritorial Ungheni
E în plină desfăşurare campania de încorporare în Forţele Armate ale Republicii Moldova. Şi de data aceasta, ca de obicei de altfel, tinerii moldoveni nu prea dau năvală nici la Centrul Militar din Ungheni, nici la secţiile administrativ-militare din Călăraşi şi Nisporeni. Ce se întîmplă? Am încercat să aflăm mai multe de la locotenent-colonel Gheorghe Cimbriciuc, comandantul Centrului Militar Teritorial Ungheni.
De ce atît de puţini tineri vor să vină la aramată?
Într-adevăr, în mod conştient, manifestîndu-şi cu adevărat dorinţa de a face serviciul militar, sînt puţini tineri. Trebuie să spun că doar 20% din numărul total al recruţilor din Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi urmează să fie încorporaţi. Din acest număr destul de mic de tineri doar vreo 20% sînt decişi să facă armata. O altă parte de recruţi, circa 30%, mai meditează. Ei au nevoie de un mic imbold, fie din partea părinţilor, fie din partea prietenilor. Cu restul trebuie să muncim adăugător, să le explicăm ce înseamnă armata, să-i convingem de beneficiile serviciului militar.
Şi cum în convingeţi?
Prin exemple concrete. Or, un tînăr care face armata îşi formează un viitor. Pînă şi livretul militar pe care-l obţine este un document ce denotă că el este deja pregătit pentru viaţă, că ştie ce înseamnă să-ţi asumi o responsabilitate, ce înseamnă disciplina etc. De aceea, în foarte multe cazuri, îşi găseşte mult mai uşor un loc de muncă legal. În plus, un tînăr care-şi satisface serviciul militar în termen are şansa să-şi facă ulterior o carieră militară. Da, serviciul militar nu este uşor, nu e cum ai sta la mama acasă pe cuptor. Trebuie să-şi dezvolţi numeroase abilităţi, să ai răbdare, să rezişti psihologic. Dar credeţi că, atunci cînd pleacă la munci în Rusia, tinerii nu au nevoie de o pregătire psihologică? De fapt, omul, oriunde ar fi, trebuie să respecte programul zilnic, condiţiile impuse.
Trebuie să recunoaştem că imaginea armatei, la ora actuală, nu este dintre cele mai bune, fapt ce influenţează şi asupra deciziei unor recruţi de a face tot posibilul să nu ajungă în armată.
Din păcate, multă lume este prea puţin informată despre armata noastră. Oamenii cunosc doar din ceea ce se povesteşte, ce se arată la televizor. E puţin şi, de foarte multe ori, realitatea e cu totul alta.
Mulţi se tem, mai ales mamele, de acel fenomen, numit…
„Dedovşcina”. Mama nu ştie că acest fenomen aproape că nu mai există în armata noastră. Poate că i-a povestit despre anumite acţiuni nestatutare ale soldaţilor cineva dintre fraţi, cumnaţi, soţul… Dar ei au făcut armata pe vremuri, cînd acest fenomen persista.
Vreţi să spuneţi că acum acest fenomen nu există?
Nu, ar fi greşit să afirm aşa ceva. Există, dar sporadic. Acestui fenomen neplăcut i se acordă o atenţie sporită în armată. Luptăm foarte serios cu el. Să ştiţi că pentru orice încălcare de acest gen sînt pedepsite şapte – opt persoane, începînd cu soldatul şi teminînd cu comandantul. În anumite cazuri, unii dintre ofiţei pot să-şi piardă pînă şi serviciul. Şi asta, pentru că un soldat a vrut să demonstreze că el e mai tare şi mai mare decît altcineva.
Se zice că în armată soldaţii nu sînt hrăniţi aşa cum ar trebui, ceea ce le îngrijorează, mai ales, pe mame.
Eu sînt în armată din 1994. Poate la începuturi, cînd abia se constituiau Forţele Armate ale Republicii Moldova, existau anumite probleme în ceea ce priveşte alimentaţia ostaşilor. Acum ar fi păcat să afirmăm că soldaţii nu sînt hrăniţi cum ar trebui. Sigur, meniul militar nu constă în kilograme de banane sau mai ştiu eu ce, ca la mama acasă. Este un meniu standard, care presupune un anumit număr de calorii, suficient pentru tineri ca să reziste şi la exerciţii fizice, şi la eforturi. Nu lipseşte niciodată carnea sau peştele. Nu lipsesc terciurile, supele, legumele… Au de toate. Şi încă ceva: nici un soldat nu va lua masa, pînă cînd bucatele nu vor fi verificate de medicul de unitate.
Dumneavoastră personal de ce aţi ales armata?
În copilărie, nu m-am gîndit nici pentru o clipă că voi ajunge militar. Pe la 16 ani însă am fost convins de tata şi am mers la studii la Colegiul militar. La început, nu mi-a fost uşor. Chiar am vrut să abandonez studiile. Dar, venind acasă, am văzut că o bună parte din colegii mei de şcoală erau deja plecaţi la munci pe la Moscova, alţii umblau prin sat cu ştrengării. Am înţeles că nu-mi doresc un aşa viitor. Am revenit la colegiu, m-am apucat de învăţat şi nu-mi pare rău deloc .
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns