Lemnele de foc se vînd ca pîinea caldă la Nisporeni

În fotografie: Lemnele din pădurile nisporenene

În fotografie: Lemnele din pădurile nisporenene
În fotografie: Lemnele din pădurile nisporenene

Înviorare și motiv de bucurie în rîndurile silvicultorilor nisporeneni. După ce, astă vară, au avut de înfruntat o criză financiară din cauza lipsei pieței de desfacere a producției lemnoase, iată că, odată cu sosirea toamnei, situația s-a schimbat.
”Marfa” silvicultorilor, adică lemnele de foc, se vinde, după cum susțin șefii celor patru ocoale silvice ale Întreprinderii pentru silvicultură ”Nisporeni-Silva”, ca pîinea caldă. Şi asta, chiar dacă un metru ster  de lemn de specie tare costă 408 lei, iar de specie moale – 240 lei.
”Nu țin minte să fi avut vînzări atît de scăzute la lemn ca în această vară”, recunoaşte Ion Pușcașu, șeful Ocolului silvic Ciorești. Potrivit dînsului, lumea, mai ales de la sate, nu prea are bani. Situația se redresează toamna, cînd gospodarii își vînd roada, iar pe banii cîștigați se grăbesc să se asigure cu lemne de foc pentru iarnă. Numai în luna octombrie, aici s-a vîndut producție lemnoasă în valoare de 500 de mii de lei. ”Cred că în noiembrie vor spori și mai mult vînzările”, spune Ion Pușcașu, exprimîndu-și speranța că, pînă la finele anului, stocul de masă lemnoasă va fi epuizat. Pentru acest an Ocolul silvic Ciorești și-a propus să comercializeze în total 7608 metri cubi de lemn.
Lemnele de foc se vînd bine și la Nisporeni. Despre aceasta ne-a comunicat Grigore Praf, șeful Ocolului silvic Nisporeni, declarîndu-se mai mult decît satisfăcut de actuala stare de lucruri. Potrivit dînsului, oamenii din partea locului preferă să-și cumpere de pe acum lemne pentru toată iarna. ”Un gospodar cumpără, în medie, cîte zece metri steri de lemn”, a specificat el, adăugînd că majoritatea oamenilor dau preferință lemnului din specii tari, precum ar fi salcîmul, frasinul, carpenul sau arțarul. Lemnul din specii moi, cum este cel de tei sau plop, deși este mai ieftin, nu e prea solicitat.
Pentru anul acesta, Ocolul silvic Nisporeni a pregătit circa 4000 de metri cubi de masă lemnoasă pentru foc. Deja 80 la sută din ea a fost vîndută. Numai în luna octombrie, a fost înregistrat un venit de aproximativ 400 mii de lei.
La Ocolul silvic Grozești este solicitat lemnul de specie moale. De fapt, oamenii nu prea au de unde alege, căci pădurile din această zonă cresc preponderent în lunca Prutului, unde se întîlnesc în număr mare specii de arbori cu lemn moale. ”Noi le explicăm oamenilor că și lemnul moale dă căldură, doar că acesta trebuie să fie uscat. În plus, și prețul e mult mai avantajos”, a ținut să accentueze Vasile Marin, șeful Ocolului silvic Grozești, exprimîndu-și convingerea că pînă la finele anului stocurile de lemn, aproximativ 5000 de metri cubi, vor fi epuizate.
Au sporit, în această perioadă, și veniturile Ocolului silvic Păruceni. Deja au fost comercializate 70 la sută din cele 3000 de metri cubi de lemne pentru foc. ”Lumea se plînge de lipsă de bani, dar cu frigul nu te pui”, a făcut o remarcă Tudor Ciurel, șeful ocolului. Dînsul a subliniat că deși costurile de exploatare a masei lemnoase a crescut în ultimul timp, în special din cauza scumpirii carburanților, prețurile la masa lemnoasă au rămas neschimbate în ultimii doi ani.
Anual, ÎS „Nisporeni-Silva” furnizează, în total, circa 20 mii de metri cubi de masă lemnoasă pentru foc.
NOTĂ
Lemnul de foc se cumpără, de obicei, la metru ster. Pentru a evita unele confuzii, trebuie de menționat că un metru cub este egal cu 1,62 metri steri de masă lemnoasă.
NISPORENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *