Cizma de lux a moldovencelor

Lucia Bacalu

Lucia Bacalu
În fotografie: În Italia

La Cavriago, Italia. Un bărbat își plimbă cîinele. Un italiano vero. Se uită lung spre mine. Nina, gazda mea primitoare, mă prezintă: “Am oaspeți din Moldova…”.
Bărbatul zîmbește larg: “O, Moldova! Badante… Bella. Bellissima!”. Adică, în traducere ar suna cam în felul următor: “O, Moldova! Îngrijitoare… Frumoase. Foarte frumoase!”.
Iată mesagerii Republicii Moldova în Italia. Iată cine face imaginea. Nu vinurile, nu natura frumoasă, ci femeile îngrijitoare de bătrîni afectați de demență.  Femei frumoase, dar chinuite, ostatece ale propriilor nevoi, probleme, dar şi ambiții.
***
În autobuz. Aud vorbindu-se românește. Sînt moldovence de-ale noastre. Eu merg să vizitez Reggio Emilia, ele – la “ore”, așa numesc munca de servitoare pe care o prestează în anumite zile și la anumite ore.  Mă privesc cu superioritate. Sînt deja de cîțiva ani în Italia, cunosc limba, cunosc locurile…
“Ce părere v-ați făcut de Italia?”, mă întreabă una dintre ele. Zîmbesc și răspund: “Bună”. Ce altceva aș fi putut răspunde? “Ați văzut ce drumuri și curățenie e aici? Nu e ca la noi”, continuă, mîndră, femeia.
Într-adevăr, nu e ca la noi. Doar că la noi e ACASĂ. În Italia, cu toată organizarea, drumurile și curățenia ce domnește, e doar… AICI.
***
“Am fost ieri la Roma”, îi spun unei unghenence de-ale noastre. Se uită lung, cu tristețe. “Sînt de zece ani aici, dar n-am fost niciodată la Roma. Mă crezi?”, îmi zice. O cred. Cum să n-o cred? Roma e la 500 de kilometri, iar drumul, tur-retur, costă peste 110 euro. Plus că trebuie să piardă, cel puțin, o zi.
Aproape nimeni dintre “badantele” noastre nu poate să-și permită luxul de a avea pe săptămînă  cîte o zi liberă, de dimineață pînă seara. Stăpînii, cei ce le plătesc, le permit să se relaxeze doar cîte jumătate de zi, de două ori pe săptămînă. Iar 110 euro e munca lor de trei-patru zile.
***
În stația de autobuze. O moldoveancă. Tocmai ieșise de la “ore”. Își terminase, pentru acea zi, serviciul în casa unor italieni. A spălat, a curățat totul. Se grăbea acasă, într-un apartament închiriat, pentru care plătește lunar, cu tot cu întreținere, circa 800 de euro.
Eu veneam de la piață – mercatino i se spune, cu reduceri esențiale, de la 40 pînă la 75%. În asemenea zile, poți lua un pulover sau o bluză cu 2-4 euro, o eșarfă sau niște mănuși de calitate – cu doar un euro.
M-a privit cu invidie: “Nu am noroc să-mi cumpăr ceva mai ieftin. Tocmai cînd e mercatino, eu sînt la muncă”.  Apoi, se autoliniștește: “Bani să fie, că poți cumpăra și lucruri mai scumpe”.
În acea zi, pentru munca pe care a făcut-o, i s-au plătit… 28 de euro.
***
“În Moldova nu ne mai întoarcem. Rămînem aici”, îmi spunea o nisporeneancă. A plecat în Italia cu 13 ani în urmă, după care, încetul-cu încetul, și-a luat toată familia acolo. Ea îngrijește de o femeie cu demență. Soțul lucrează la o fabrică. Feciorul este şofer pe un camion ce transportă produse alimentare. Fiica este infirmieră într-un spital. Toți au studii superioare obținute în Republica Moldova. La ei acasă, feciorul ar fi fost designer, iar fiica – doctor. Acolo sînt gata la orice muncă, pentru că, zic ei, orice ai face, ești mult mai apreciat și mai bine plătit.
“Ce să facem în Moldova?”, întreabă, după care continuă: “Peste doi ani, soțul meu se va pensiona și va primi în Italia o pensie de 460 de euro. Acasă, în Moldova, are o pensie de… 600 de lei”.
Lucia Bacalu
Italia, 10 – 21 octombrie 2013
Mulţumesc Ninei Gorincioi-Cadoppi pentru suportul acordat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *