Frumoase sînt duminicile, toamna, la Nisporeni
Duminica trecută, nici un angajat al primăriei Zberoaia nu a fost acasă. N-a fost nici la serviciu. Cu toţii, în frunte cu primarul Damian Pîrlici, s-au aflat la Nisporeni, la sărbătoarea tradițională ”Toamna de aur”.
Eu au adus cu sine tot ce au avut mai bun de mîncare și de băut, iar cineva a luat pînă și …cloșca cu pui. Totul, pentru a transpune cît mai aproape de realitate coloritul vieții de la sat. Pe tot parcursul zilei, s-au copt plăcințele la cuptoraș, s-a rumenit mămăliguța, au sfîrîit frigăruile pe grătarul încins și a curs vinul gîrlă. Nimeni nu putea trece fără să facă un popas la Casa Mare a primăriei Zberoaia. Pe lîngă aceasta, orice doritor s-a putut bucura de o promenadă cu o caretă de toată frumusețea, trasă de un cal bine fîăcut, cu care venise la sărbătoare însuși primarul, îmbrăcat în haine naționale.
”Am dorit să demonstrăm că sîntem cei mai buni gospodari în raion și ne-a reușit”, avea să declare cu satisfacție pentru ”Expresul”, a doua zi după eveniment, Damian Pîrlici.
Motivul bucuriei sale era și de înțeles. Or, anume primăria Zberoaia a fost anunțată, la finele zilei, învingătoarea concursului expoziţiilor prezentate de primării şi agenţii economici din agricultură, alegîndu-se cu un premiu în valoare de 800 de lei.
De un premiu similar au avut parte și gazdele evenimentului, primăria Nisporeni, urmată de primăriile Bălăurești, Boldurești și Ciutești, care s-au clasat pe locul doi şi primind cîte un premiu de 500 lei. Expozițiile amenajate de primăriile Vînători, Vărzărești, Bărboieni,
Bălănești au fost apreciate cu cîte un premiu de 400 de lei, toate patru poziționîndu-se pe locul trei.
Premii, diplome și mențiuni au mai primit, în acea zi, și cei mai buni agenți economici, colective artistice model, meșteri populari și vinificatori din raion. Pentru toate acestea, Consiliul raional a cheltuit 20496 lei.
”A fost o zi frumoasă, însorită şi multă lume prezentă în piață”, a subliniat Grigore Florea, șeful Secției agricultură și industrie prelucrătoare Nisporeni, arătîndu-se satisfăcut de nivelul organizatoric al evenimentului.
NISPORENI | Ina Landa
Lasă un răspuns