60 de copii norocoşi din Horodişte

Foto: Un nou început pentru grădiniţa din Horodişte

 Foto: Un nou început pentru grădiniţa din Horodişte

Foto: Un nou început pentru grădiniţa din Horodişte

Pe 16 septembrie, o dimineaţă splendidă cu mult soare, după o săptămînă ploioasă şi răcoroasă,    multă lume adunată în faţa grădiniţei de copii din Horodişte.
Printre cei prezenţi se aflau agenţi economici locali, primari din satele vecine, conducători ai unor instituţii raionale, dar şi vicepreşedinta Pralamentului, Liliana Palihovici, originară din acest sat. Cu toţii au asistat la inaugurarea grădiniţei, după o reconstrucţie serioasă, care a costat    1,5 milioane lei.
După un scurt cuvînt de salut al primarului Petru Ciobanu, cîţiva din cei 60 de copii norocoşi din Hrorodişte au prezentat un mic program artistic, urmat de luări de cuvînt ale oaspeţilor. Dincolo de felicitările de rigoare, au fost transmise mulţumiri, în primul rînd, Guvernului, pentru alocarea banilor, dar şi celor care au organizat şi au executat lucrările de renovare.
Potrivit lui Vasile Curmei, directorul unei firme de construcţii călărăşene, a fost revăzută  temeinic structura grădiniţei, construindu-se o nouă centrală termică şi reţeaua de încălzire, care va funcţiona pe bază de gaze  naturale. A fost reparată capital reţeaua de asigurare cu apă şi   sistemul de canalizare, a fost construit un acoperiş nou. Cu alte cuvinte, s-a făcut totul ca cei 60 de copii înscrişi la grădiniţă, dar şi alţi 25 care urmează să vină aici în curînd, să se simtă bine şi să crească sănătoşi.
Cuvinte frumoase în adresa finanţatorilor şi constructorilor au fost rostite de părinţi, dar şi de vicepreşedintele raionului, Vasile Timofti, de reprezentanţii Direcţiei Raionale Învăţămînt, de alte oficilităţi prezente la festivitate.  Liliana Palihovici a venit cu daruri importante pentru grădiniţă.
Acţiunea a culminat cu sfinţirea edificiului renovat, iar cei doi preoţi s-au rugat pentru pacea şi sănătatea conducerii satului şi a grădiniţei, dar şi a copiilor ce vor veni zilnic aici.
CĂLĂRAŞI |Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *