Victor Ponta: Prin conducta de gaz Iaşi-Ungheni, Moldova va putea negocia mai bine cu alţi furnizori

Victor PontaConducta de gaz Iaşi-Ungheni, pentru care lucrările vor fi încheiate în luna decembrie a acestui an, va permite Republicii Moldova, prin furnizarea de gaze din producţia României, să poată negocia mai bine cu alţi furnizori de gaze, a declarat premierul român Victor Ponta, potrivit mediafax.ro.
„Producţia noastră internă va putea acoperi în câţiva ani tot consumul României şi al Moldovei, iar pentru dânşii, de la anul, orice negociere. Când poţi să iei din două locuri gazul, este o negociere mai bună. Când ai o singură variantă, nu e negociere, ci este impunere„, a spus Ponta, aflat la Iaşi pentru inspectarea lucrărilor la gazoduct care sunt efectuate pe teritoriul României.
Proiectul de construcţie a conductei de gaz Iaşi-Ungheni are un buget de26,49 milioane euro, dintre care 7 milioane euro reprezintăcontribuţia financiară a Uniunii Europene.
Proiectul urmăreşte asigurarea unui nivel superior de securitate energetică pentru Republica Moldova şi partea estică a României, prin diversificarea surselor de alimentare cu gaz.
În urmă cu o lună, ministrul român delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat că lucrările la gazoductul care va lega reţelele din România şi Republica Moldova pe traseul Iaşi-Ungheni va începe în august şi va fi încheiată până la sfârşitul anului.
Sursa: publika.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *