Femeile-lider cu gîndul la bătrîni

Imagine simbol: picstopin.com

Imagine simbol: picstopin.com
Imagine simbol: picstopin.com

De acum înainte, de pe masa bătrînilor de la Centrul de reabilitare şi integrare a persoanelor în etate din Ungheni, nu vor mai lipsi niciodată verdețurile și legumele proaspete. Acest fapt se datorează unui gest remarcabil, făcut de un grup de doamne din localitate.
Este vorba de femeile-lider, membre ale Cercului de studii pe lîngă Centrul de Inițiativă Privată  al Programului național ”AGROinform” din Ungheni, care s-au gîndit la persoanele în etate și la menținerea sănătății lor. În acest sens, ele au dorit  să realizeze un proiect util şi care le va lumina chipul celor ce poartă în spate ani şi ani de muncă, de experienţă, de bucurii şi tristeţi.
S-au gîndit la dotarea serei de aici, cu o suprafaţă de 100 metri pătraţi, cu trei aparate de încălzire nou-nouțe, ce vor asigura căldura necesară plantelor şi pe timp de iarnă.
Au aşternut ideea pe o foaie şi au venit cu o solicitare de grant la  AGROinform. Au fost, se pare, convingătoare, căci au obţinut finanţarea de care aveau nevoie.
”Este prima noastră activitate de menire comunitară și ne-am gîndit să o dedicăm persoanelor în etate, fiindcă sînt la o vîrstă onorabilă și nevoie de un suport pe care noi, femeile lider, am avut posibilitatea să-l acordăm”, a explicat Svetlana Ciobanu, lider al grupului de femei.
Dînsa, împreună cu alte colege de grup, s-au aflat, pe 1 august, în vizită la Centrul de reabilitare și integrare socială a bătrînilor, pentru a se întîlni cu beneficiarii instituției și a le comunica noutatea bună.
La rîndul lor, bătrînii, asemeni unor copii, s-au bucurat de atenția față de ei și de sănătatea lor, dar și de gestul nobil al femeilor. Bucuria lor a fost împărtășită și de directoarea Centrului, Nelea Lupu, care a adresat mulțumiri atît finanțatorului, cît și grupului de implementare a mini-proiectului. ”Suportul a fost pe cît de modest, pe atît de semnificativ”, a subliniat dînsa.
Cele trei instalații de încălzire au costat 3045 de lei.
La iarnă, se vor bucura de legume proaspete, crescute în seră, 22 de bătrîni, cazaţi temporar, alţi 19 care vor veni aici zilnic să se alimenteze și încă 10 bătrîni țintuiți la pat, spre care, o dată în zi, merge cantina mobilă a Centrului pentru a le oferi prînzuri gratuite.
UNGHENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *