Laurii victoriei pentru campioni

fotbal, FC Costuleni, meciuri, adversariLocuitorii satului Mănoilești, Ungheni, în special cei pasionați de fotbal, au motiv de bucurie și mîndrie. Aceasta datorită faptului că echipa de fotbaliști din localitate a fost desemnată învingătoare între seniori la Campionatul raional de fotbal ediția 2012-2013. Pe locul doi s-a clasat, echipa FC Costuleni, iar poziția a treia i-a revenit echipei din satul Pîrlița.
Rezultatele competiției au fost făcute publice recent, în cadrul unei ședințe de bilanț, de către Petru Langa, vicepreședintele raionului Ungheni, care este și președintele Federației raionale de fotbal. ”Campionatul a cuprins în sine mai multe momente palpitante, iar primele poziții au fost determinate practic în ultimele meciuri”, a ținut să sublinieze dînsul după ce a enunțat numele învingătorilor. Tot dînsul le-a înmînat diplomele anexate la premiile bănești binemeritate.
Nu mai puțin ”fierbinți” potrivit lui Petru Langa, au fost și meciurile disputate între echipele de juniori în sezonul trecut. Astfel campioana raionului a devenit echipa FC Cioropcani. Pe pozițiile doi și trei s-au  clasat echipele FC Chirileni și respectiv FC Petrești.
La încheiere președintele Federației raionale de fotbal le-a mulțumit antrenorilor pentru eforturile depuse la pregătirea sportivilor și entuziasmul cu care aceștia se dedică domeniului respectiv, investind de multe ori nu doar puterile proprii, dar, chiar și banii.
De menționat că ședința de bilanț a Campionatului raional de fotbal s-a desfășurat în prezența conducerii raionului, a președintelui Iurie Toma, dar și a reprezentantului Federației Moldovenești de Fotbal, Mircea Cojocari. Ambii oficiali au adresat campionilor cuvinte de felicitare, iar Mircea Cpjocari le-a oferit în dar și cîte o minge de fotbal.
Ediția 2012-2013 a Campionatului a adunat 16 echipe participante, dintre care nouă de seniori și șapte de juniori. Participanții și-au demonstrat capacitățile fotbalistice în cadrul a cîtorva zeci de meciuri care au fost jucate cu înflăcărare pe zece stadioane din localitățile raionului, despre care s-a accentuat la eveniment, că se află într-o stare deplorabilă.
UNGHENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *