Durerea şi mîngîierea Ecaterinei Şpac
Ecaterina Şpac din satul Peticeni e o femeie ajunsă la vîrsta maturităţii, are o situaţie materială bună şi, la prima vedere, nu ar avea nici un motiv de a fi nemulţumită de viaţă.
Dar, aşa cum există în toate un echilibru între bine şi rău, la fel şi viaţa ei este împărţită între sentimentul de durere şi de mîngîiere. Durerea ei cea mare este pierderea, cu patru ani în urmă, în condiţii încă neelucidate pînă la capăt, după părerea ei, a fiului său Ruslan, în vîrstă de numai 22 de ani. Era cel de al treilea copil în familie. Pimii doi au ales să lucreze şi să trăiască la Chişinău. Ruslan a decis să rămînă lîngă mama. Aveau o casă încăpătoare, aveau cîteva hectare de pămînt care le asigurau un trai decent.
„Ruslan parcă era făcut pentru traiul la ţară. Îi plăceau mult animalele, participa, în rînd cu mine, la lucrările cîmpului, era ascultător şi rar cînd ieşea din cuvîntul meu”, povesteşte mama lui.
Toate s-au schimbat după evenimentele din 7 aprilie 2009. Cu puţin timp înainte, tînărul se implicase în activităţi politice, făcînd agitaţie prin satele raionului în favoarea unui partid de dreapta. A participat apoi la evenimentele din Chişinău din acel dramatic aprilie 2009, fiind închis pentru o săptămînă în subsoluirile poliţiei.
După ce s-a întors acasă, susţine Ecaterina Şpac, parcă nu era cel de dinainte. Este adevărat, nu se schimbase nimic în atitudinea lui faţă de angajamentele casnice, faţă de mamă. Se simţea, totuşi, o schimbare interioară, părea că ceva s-a frînt în sufletul lui.
Aşa au trecut cîteva luni. Într-o seară de vară, Ruslan i-a spus mamei că merge cu nişte prieteni la discoteca din satul vecin, Vălcineţ. Mergea des acolo. De data aceasta însă, nu s-a mai întors. După căutări îndelungi şi intense timp de cîteva luni, cadavrul lui, în stare de descompunere, a fost găsit într-un lan de floarea soarelui din apropiere.
Organele de drept, la timpul respectiv, au dat verdictul că el s-ar fi sinucis din gelozie faţă de fata cu care se întîlnea. Mama nu prea crede în această ipoteză. „Era prea optimist din fire, prea mult îi plăcea viaţa ca să se despartă atît de uşor de ea”, spune. Poate de aceea durerea este şi mai mare şi, probabil, nu va trece niciodată. Undeva, în străfundurile sufletului, nutreşte speranţa că el e viu şi că, într-o zi, se va întoarce acasă.
Dar, aşa cum afirmam la început că există un echilibru în toate, iată că şi pentru Ecaterina Şpac a apărut o mîngîiere – cinci copii drăgălaşi, cu vîrste cuprinse între doi şi zece ani. De la un timp, ei îi umplu casa de rîsete şi ghiduşii.
După patru ani de singurătate şi linişte apăsătoare, viaţa ei şi-a reluat cursul firesc, iar casa a fost transformată în una de tip familial. Ecaterina Şpac are în grijă, în prezent, de doi copii din Răciula şi trei din Buda, care nu prea au avut noroc să se nască şi să trăiască într-un mediu familial favorabil.
„Nu e uşor, zice Ecaterina Şpac, căci au venit din medii diferite, cu deprinderi diferite”. Unde mai pui că unii dintre ei au fost nevoiţi chiar şi să cerşească. Ea, chiar din start, s-a dedat în totalitate educaţiei lor. E cea mai fericită cînd obţine cîte o mică victorie. Spre exemplu, a reuşit deja să le cultive sentimentul de solidaritate, să-i facă să îndrăgească munca, animalele şi păsările de pe lîngă casă. A cumpărat cinci căpriţe, cîte una pentru fiecare. Iar ei le îngrijesc cu o deosebită plăcere. „Viaţa mea a căpătat din nou sens”, recunoaşte.
Recent, în vizită a venit mama biologică a unor copii. Lucrează la Moscova şi susţine că, după ce va mai cîştiga bani, îşi va lua copiii acasă. „Mi s-a strîns inima la auzul acestor cuvinte, dar, pe de altă parte, înţeleg, ca niciodată, sensul zicalei: „Sîngele apă nu se face”. Mă voi conforma, dacă va fi necesar”, spune Ecaterina Şpac.
Există însă şi alte probleme, cum ar fi, de exemplu, reticienţa, uneori totalmente neîntemeiată, a conducerii şcolii din sat faţă de anumite aspecte ale activităţii ei educaţionale. Acesta, dar şi alte aspecte neplăcute le pune pe seama firii invidioase ale moldovenilor.
Ea continuă să se bucure de fiecare zi trăită cu cei cinci copii, de zîmbetele şi rîsul lor zglobiu, de fiecare mică victorie ce o repurtează împreună. Ultima a fost procurarea unui nou cuptor electric. „Acum, vom coace şi pîine, şi copturi preferate de „copiii” mei”, spune cu mîndrie.
În raionul Călăraşi activează, în prezent, 21 de asistenţi parentali, care au în îngrijire 36 de copii, şi trei case de copii de tip familial, în care se educă 11 copii.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu
Lasă un răspuns