Călăraşii îşi schimbă sărbătoarea

Ultima Zi a oraşului Călăraşi
În fotografie: Ultima Zi a oraşului Călăraşi, sărbătorită toamna Fotografie din arhivă

Ultima Zi a oraşului Călăraşi
În fotografie: Ultima Zi a oraşului Călăraşi, sărbătorită toamna
Fotografie din arhivă

Începînd cu acest an, Duminica Mare se va număra printre cele mai importante sărbători pentru călărăşeni. Şi asta, nu doar pentru faptul că, potrivit cărţilor sfinte, „în acea zi s-a coborît Duhul Sfînt şi a luat naştere Biserica Creştină”, ci şi pentru că… aşa a decis Consiliul orăşenesc.
Decizia a fost luată la 29 martie 2013 şi, potrivit acesteia, „sărbătoarea „Ziua oraşului Călăraşi” va fi desfăşurată anual de Duminica Mare”.
Pînă acum, tradiţional, Ziua oraşului era sărbătorită toamna,  în luna octombrie. Schimbarea a fost făcută, urmare a unui sondaj efectuat printre locuitorii urbei, care şi-au exprimat dorinţa de a reveni la hramul de altă dată, sărbătorit de locuitorii din regiunea centru a oraşului anume de Duminica Mare.
În plus, atît conducerea oraşului, cît şi locuitorii lui speră că vara va aduce mai puţine „surprize climaterice”, care să perecliteze buna desfăşurare a acestei sărbători, aşa cum se întîmpla, aproape de fiecare dată, toamna. Primarul Nicolae Melnic mai spune că Ziua oraşului se suprapunea cu o altă sărbătoare de proporţii – „Toamna de Aur”, la care, de regulă, erau invitaţi reprezentanţi ai oraşelor înfrăţite cu Călăraşii. Toate acestea supraîncărcau programul zilei, el devenind obositor şi ineficient.
Toate argumentele respective, se pare, au fost convingătoare pentru consilieri.
Pregătirile pentru Ziua oraşului, care va fi sărbătorită în premieră de Duminica Mare, sînt în toi. „Dincolo de partea festivă, inerentă unor asemenea ocazii, vom organiza o expoziţie-iarmaroc cu participarea agenţilor economici şi meşterilor populari din  oraş. Îi vom accepta cu plăcere şi pe ce veniţi din alte părţi. Vor mai fi organizate competiţii sportive, spectacole prezentate de artiştii amatori locali, dar şi de cei profesionişti, de la Chişinău. Sărbătoarea va culmina cu focuri de artificii şi cu o mare Horă”, a spus Nicolae Melnic, după care a lansat şi o invitaţie:
„Invităm toţi doritorii de pretutindeni să partricipe la sărbătoarea noastră din 23 iunie, să împărtăşească, alături de noi, clipele de bucurie şi să beneficieze de farmecul acestor fascinante  zile de vară”.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *