O săptămînă a artelor pascale şi a sportului

expoziţia pascală de la Liceul “Gheorghe Asachi”
În fotografie: expoziţia pascală de la Liceul “Gheorghe Asachi”

expoziţia pascală de la Liceul “Gheorghe Asachi”
În fotografie: expoziţia pascală de la Liceul “Gheorghe Asachi”

Catedra de arte, tehnologii şi sport de la Liceul “Gheorghe Asachi” din Ungheni le-a oferit elevilor de aici ocazia să-şi manifeste creativitatea, îndemînarea şi imaginaţia, în cadrul Săptămînii artelor pascale şi a sportului, desfăşurată în perioada 22-26 aprilie.
Sub îndrumarea unor profesori minunaţi, discipolii lor au demonstrat rezultatele unei munci meticuloase, însufleţite cu entuziasm şi dragoste pentru frumos.
Săptămîna a debutat cu un concurs al gazetelor de perete şi o expoziţie de desene, în holul central. Acestea au reuşit să atragă atenţia tuturor atît prin informaţiile despre croşetare, design vestimentar, sculptură în lemn, artă pascală etc, cît şi prin combinarea reuşită de forme şi culori.
Elevii au fost ghidaţi, în eforturile lor, de profesoarele: Ana Răileanu, Ludmila Usatîi, Tamara Nichifor şi Ana Gorincioi.
Pe 23 aprilie, cei pasionaţi de sport au fost invitaţi de către profesorii Dorin Patrașcu, Victor Paşcan și Ştefan Biscorovani la „Starturi vesele”, iar sfîrșitul săptămînii ne-a bucurat cu rezultate remarcabile în cadrul finalei Spartachiadei elevilor, proba atletism (licee), fetele noastre clasîndu-se pe locul III, iar băieții – pe locul I.
În cadrul aceleiaşi săptămîni, a fost organizat şi un recital de cîntece pascale. Măiestria corului liceal „Busuioc moldovenesc”, dar şi a conducătorului artistic, profesoara Ana Gorincioi, a fost apreciată de părintele Adrian de la Mănăstirea „Sf. Gheorghe”.
Pe 25 aprilie, elevii claselor gimnaziale ne-au frapat printr-o expoziţie de mileuri, ouă încondeiate, sculpturi, icoane, realizate cu multă dibăcie şi dragoste.
Toate aceste activităţi sînt o dovadă a resurselor intelectuale, fizice şi spirituale ale elevilor şi profesorilor, iar Liceul „Gheorghe Asachi” rămîne şi în continuare un lăcaş al frumosului.
Cristina Ţurcan,
elevă la Liceul „Gheorghe Asachi”


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *