Despre ”adormirea” vulcanului noroios de la Bărboieni

Vulcan Barboieni, UngheniDe vreo opt ani încoace, vulcanul noroios de la marginea satului Bărboieni, considerat printre cele mai importante atracţii turistice din centrul Republicii Moldova, nu mai dă semne de viață. Acesta este acoperit în totalitate de apele unui iaz format în urma revărsării Prutului. Craterul lui însă, potrivit primarului Valeriu Protopop, încă mai ”respiră”.
Unicul semn ce indică, în prezent, existența vulcanului care, cîndva, ”clocotea” și elimina din fundul pămîntului noroi și humă dătătoare de sănătate,  este o țeavă înfiptă în acel loc. Vulcanul, botezat de localnici „Buricul Susanei”, a tot aruncat la suprafaţă noroi.  Sute de ani poate. În prezent, nimeni nu poate spune cu exactitate cînd a apărut.
Primarul susţine că, de cînd s-a stabilit cu traiul la Bărboieni, acum 30 de ani, acesta a tot fost activ. Bătrînii povestesc că, de cînd se țin minte, vulcanul erupea humă, iar gospodinele își vopseau cu ea prispele. Oamenii foloseau huma și în scopuri curative, în special pentru ușurarea durerilor articulațiilor.
Deși ”Buricul Susanei” este inactiv și nu se vede de sub apă, primarul susține că scăldatul în nemijlocita apropiere a lui poate fi periculos. Dînsul i-a făcut deja o avertizare arendaşului  iazului, pentru a lua atitudine în acest sens. ”Scăldatul aici ar trebui să fie interzis atîta timp cît nu va fi amenajat un loc special”, a subliniat Valeriu Protopop.
Cu toate acestea, copiii pot fi văzuți cu regularitate la scăldat.  I-am suprins pe cîţiva bălăcindu-se în iaz pe 30 aprilie. I-am întrebat dacă ştiu ceva despre vulcan. Imediat mi-au arătat cu degetul spre țeava înfiptă în locul cu pricina.
Deși nu exclude că, într-o bună zi, vulcanul noroios va reînvia oferind din nou priveliști spectaculoase, primarul nu consideră astăzi oportun să facă investiții pentru a transforma acel loc într-o adevărată atracție turistică. ”Inițial, ne-am gîndit la așa ceva, dar am renunțat la idee, din cauza lipsei de bani”, a punctat dînsul.
NISPORENI | Ina Landa 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *