Bolnavii de tuberculoză vor primi în dar telefoane mobile
De acum înainte, bolnavii de tuberculoză care se tratează în condiţii de ambulator vor fi monitorizaţi în permanenţă. În acest scop, ei vor fi asiguraţi, în scurt timp, cu telefoane mobile. Cei mai disciplinaţi pacienţi, la finele tratamentului, vor primi în dar telefonul respectiv. Acţiunea face parte din programul „Supraveghere tratament antiTB” şi se va desfăşura în întreaga republică.
Ungheni
Lidia Crăciun, directoarea Spitalului raional, a salutat această decizie. Potrivit dînsei, astfel bolnavii de tuberculoză vor putea primi zilnic, prin mesaje, informaţiile şi sfaturile de care au nevoie pentru un tratament cît mai eficient.
Medicii şi asistentele medicale din Ungheni deja au fost instruite în acest sens. Lidia Crăciun a subliniat că telefoanele respective nu vor putea fi utilizate în scopuri personale, căci va fi creată o reţea specială şi doar în interiorul ei se va putea comunica prin intermediul acestora.“Cu ajutorul telefoanelor respective vom putea crea o legătură mai strînsă între pacient şi medic. Sperăm că introducerea lor în schema de tratament va avea un impact pozitiv”, a accentuat dînsa. Deocamdată, nu se cunoaşte numărul exact de telefoane ce vor fi transmise raionului Ungheni, pentru bolnavii de tuberculoză. Se ştie doar că în evidenţa Centrului comunitar de suport al bolnavilor de tuberculoză se află, la ora actuală, 159 de persoane, dintre care 140 sînt în tratament. Cei mai mulţi bolnavi de tuberculoză sînt înregistraţi în satele Petreşti, Sculeni, Rădenii Vechi, Todireşti şi cartierulDănuţeni al oraşuluiUngheni.
Călăraşi
Violeta Mocanu, medic ftiziopulmonolog la Spitalul rational Călăraşi, nu este convinsă că pacienţii vor folosi aceste telefoane mobile în scopurile prevăzute de proiect, deoarece majoritatea dintre ei provin din familii social-vulnerabile. “Pacienţii noştri nu sînt deloc serioşi şi deaceea nu sînt sigură că această acţiune va funcţiona sută la sută”, a făcut dînsa o remarcă. “Unii nici măcar nu ştiu să citească cu litere latine sau chiar să scrie”, a mai adăugat medicul.
“De unde vom fi noi siguri că pacienţii nu vor da telefonul pe o sticlă cu vin?”, se întreabă Violeta Mocanu, după care adaugă: “Şi vor face cadou telefoanele mobile celor mai disciplinaţi pacienţi… Cine va mai dori să se folosească de un telefon mobil care, anterior, a fost utilizat de un bolnav de tuberculoză?”. După o scurtă pauză, a mai spus: “Tot ce e nou ne sperie un pic la început, dar sperăm că totul va fi bine, iar această acţiune va avea succes”. În prezent, la spitalul din Călăraşi se află în evidenţă 133 de persoane bolnave de tuberculoză.
Nisporeni
Nina Ioniţă, medic ftiziopulmonolog la Spitalul raional Nisporeni, s-a declarat pentru acest program. Dînsa a menţionat că pacienţii nisporeneni sînt foarte responsabili, chiar dacă uneori mai uită să vină să-şi primească medicamentele. “Poate că mesajele pe care le vor primi zilnic le vor aminti că trebuie să-şi primească medicamentul”, spune dînsa. Nina Ioniţă crede că acest program va avea un impact pozitiv asupra mentalităţii bolnavilor. “Astfel, aceştia se vor simţi mult mai apreciaţi”,a adăugat dînsa. La spitalul din Nisporeni se află, în prezent, în evidenţă 89 de personae bolnave de tuberculoză.
Programul „Supraveghere tratament antiTB” este implementat de către MinisterulSănătăţii, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Centrul Naţional de Management în Sănătate, Institutul de Sănătate şi Asistenţă Medico-Socială, Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate şi compania Moldcell.
Natalia Junghietu
Lasă un răspuns