O premieră frumoasă: festivalul-concurs naţional de folclor al copiilor

Palatul de Cultura UngheniPentru că Ungheniul s-a prezentat foarte bine în cadrul atestării formaţiilor artistice de amatori din anul 2012, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, fiind susţinut de Ministerul Culturii, a decis să organizeze aici, în premieră, un festival naţional de folclorul al copiilor.
„Ne onorează acest fapt. Vom depune toate eforturile ca evenimentul să fie unul cu adevărat deosebit”, a declarat pentru „Expresul” Eugenia Baroncea, şefa Secţiei Cultură şi Turism Ungheni. Au fost deja selectate formaţiile folclorice de copii, acceptate pentru festival. Criteriul principal a fost prestaţia acestora în cadrul atestării.
Din raionul Ungheni vor participa patru ansambluri folclorice de copii: „Doiniţele” Todireşti, „Codrenii” Corneşti,  „Frunzişoară lozioară” Costuleni, „Codreanca” Mînzăteşti. Din raionul Nisporeni – „Tezaur” Iurceni, iar din Călăraşi – „Sălcienii” Săseni.
De tot, pe scena Palatului de cultură din Ungheni vor evolua 19 formaţii folclorice de copii din 14 raioane ale Republicii Moldova. Acestea vor veni în faţa publicului spectator cu cîntece şi dansuri folclorice, cu datini şi obiceiuri de le ei de-acasă.
Organizatorii au pregătit şi premii consistente. Astfel, premiul mare va valora 3000 de lei, premiul I – 2000 lei, premiul II – 1500 lei, premiul III – 1000 lei. Sînt prevăzute şi cîteva premii în valoare a cîte 500 de lei fiecare, pentru: cel mai autentic repertoriu muzical, dans sau costum popular, pentru cea mai reuşită prezentare a obiceiului sau pentru cea mai bună prestaţie scenică.
Juriul va fi compus din specialişti veniţi de la Chişinău, adevărate somităţi în domeniu. Va fi luată în calcul atît reprezentativitatea reprtoriului folcloric, cît şi autenticitatea vestimentaţiei, măiestria interpretativă şi ţinuta scenică.
Evenimentul se va produce pe 14 aprilie, fiind organizat de Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial şi Secţia Raională Cultură şi Turism Ungheni, sub egida Ministerului Culturii.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *