Jurnalul intelectualului emigrant | „Ты никто” şi „Россия больше не матушка!?”
În primele două săptămîni de aflare la Moscova, am consumat proviziile aduse cu renumitul „verde, lung şi miroase a brînză”. Apoi meniul s-a schimbat. Dimineaţa – ceai cu pîine şi unt sau maioneză. La prînz – o supă, seara – ceva mai consistent, cartofi prăjiţi sau un borş cam ca cel moldovenesc. Meniul nu se prea schimbă. Poate doar cina variază: de la piure, borş ori zeamă, pînă la cartofi prăjiţi sau macaroane.
„Aşteptam cu nerăbdare ziua în care trebuia să primesc primul salariu. Vroiam să trimit şi eu bani acasă, mai ales că aveam şi ceva datorii. Dar… Nu am mai avut bucuria primilor bani, cîştigaţi prin transpiraţie şi praf înghiţit”, spune tînărul privindu-mă în ochi. Avea o privire „slabă”, ca o lumină pierdută într-un coridor întunecat. Gîndurile îi erau departe, iar amintirile îi treazeau repulsii.
Ziua în care trebuia să primească banii s-a amînat cu două săptămîni, după care a venit şeful de şantier şi i-a anunţat că li se va da doar 30% din suma promisă. A urmat o ceartă groaznică. În cele din urmă, şeful de şantier a spus foate clar: „Ты кто? Ты никто! Если не нравится, дуй в свою Молдову. Hе забывай, Россия больше не матушка!” (Cine eşti? Nimeni! Dacă nu-şi place, şterge-o în Moldova ta. Nu uita, Rusia nu-ţi mai este mamă).
„Uite aşa! Cel mai îngrozitor e faptul că nu poţi face nimic, acte nu ai, contracte – la fel”, conchide tînărul. Nici nu îndrăzneam să-l privesc. Avea un ton din ce în ce mai cutremurător.
Datoriile au trebuit să mai aştepte.
Au mers la alt obiect. S-au înţeles cu alt şef de şantier. În primele două luni, au primit toţi banii, apoi iar „дуй в свою Молдову”. Aşa au trecut şapte luni de muncă şi chin…
Acum înţeleg ce înseamnă fraza pe care o aud în permanenţă: „Mă duc pe trei luni, după care om vede”. Moldovenii pleacă, fără să ştie cu ce se vor întoarce şi cînd.
Oare ce fraze au politicienii noştri atunci cînd pleacă la Moscova? La ce se gîndesc? Dar cel mai mult aş vrea să văd meniul lor în fosta „matuşkă Rossia”.
P.S. Stimaţi prieteni, foarte mulţi mă întreabă dacă eu sînt protagonistul „Jurnalului…”. Vă spun cu mîna pe inimă: nu sînt eu, din păcate sau din fericie – nici nu ştiu ce să zic. Dar vreau să punctez cîteva idei.
1. Vă spun din capul locului că nu-mi este ruşine să recunosc că şi eu am fost la Moscova la muncă. Ruşine ar trebui să le fie celor care prin aşa-numita lor conducere forţează zeci de mii de oameni să părăsească ţara. Eu am fost în vara lui 2004 şi 2006. Pe atunci, nu aveam studii superioare. Deci, oficial, nu puteam fi numit intelectual.
2. Consider că nu am ajuns atît de intelectual, încît să mă apuc să-mi scriu biografia.
3. Eu mă aflu în R. Moldova, activez cu carte de muncă la ALTTV, Show-l „Ileana şi Costel”, colaborez cu www.moldova.org şi cu ziarul meu de suflet – Expresul.
Istoriile povestite sînt autentice, ale unor oameni reali, cu care am avut ocazia să comunic. Aşa cum nu mă prea despart de cei trei prieteni ai mei: carnetul, creionul şi reportofonul, istoriile ajung la dumneavoastră. Pe această cale vreau să mulţumesc Luciei Bacalu, lui Vitalie Harea şi întregii echipe a „Expresului”.
Lasă un răspuns