A ieșit în popor cu o misiune de binefacere

Vasile Bîtca, preşedintele raionului NisporeniMare bucurie pentru două familii din Grozeşti. Cu ceva timp în urmă, în luna martie, le-a venit în vizită însuşi preşedintele raionului, Vasile Bîtca. Nu a venit cu mîinile goale. El i-a adus în dar unui tînăr imobilizat la pat un calculator, iar unei familii cu gemeni – un cărucior dublu.
Cadourile respective l-au costat pe președinte circa opt mii de lei. Fiind întrebat din ce surse oferă nisporenenilor, cu atîta generozitate, daruri, dînsul a răspuns tare și răspicat: ”Din banii proprii și ai echipei mele de partid”.
Şi la următoarea întrebare, dacă nu cumva aceste gesturi miroase a „propagandă electorală”, dînsul a răspuns la fel de tare şi răspicat: „Nicidecum. Ele izvorăsc doar din dorința de a face  bine oamenilor”.
Președintele raionului a recunoscut că și din banii publici se mai fac unele ”cadouri bănești”. Dar există anumite reguli: de ele beneficiază cei ce aduc pe lume cîte doi sau mai mulți copii odată. ”Acordăm cîte 3000 de lei unor astfel de familii, iar banii îi luăm din Fondul de rezervă al raionului”, a specificat dînsul, accentuînd şi care e scopul lor – „de a stimula creşterea natalității”.
NISPORENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *