A întrecut toți preoții din raion după numărul de copii
Cinci băieți și șapte fete le-a dat Dumnezeu, pînă acum, soţilor Maria și Vasile Ceban din Condrăteşti. E cea mai numeroasă familie din sat, dar şi din toată regiunea Culei.
Imediat ce am avut posibilitatea, am mers la ei în ospeţie. Mă așteptam să găsesc acolo o mini-grădiniță. Nu a fost să fie. I-am găsit acasă doar pe părinți și pe una dintre fiice. Restul copiilor erau la grădiniță, la școală, la universitate.
Unde-s mulţi, puterea creşte
V-ați imaginat vreodată cum v-ați descurca, dacă ați avea 12 copii? Da, 12 copii pe care trebuie să-i hrănești, să-i îmbraci și, nu în ultimul rînd, să le dai o educație, să-i vezi mari și așezați la cuiburile lor? Soţii Ceban susţin, într-un glas, că anume copiii le sînt cea mai mare bogăție și bucurie a lor.
Capul familiei este preot. Se trage şi el dintr-o familie numeroasă, cu 12 copii. Ştie foarte bine, şi nu doar din auzite, că, unde-s mulți, puterea crește. „Ce-i drept, crește nu doar puterea, dar și necesitățile”, spune dînsul, adăugînd imediat că are cinci copii studenți, cărora trebuie să le plătească anual contractele de studii – peste zece mii de lei. Alți cinci copii învață la școală, iar ultimele două fetițe sînt la grădiniță. Iar părintele are un salariu de 250 de lei pe lună, bani pe care, timp de un an și jumătate, i-a lăsat la biserică pentru reparații.
Cum se descurcă?
Nu puteam să nu-l întreb pe tatăl celor 12 copii cum se descurcă, cum de reuşesc să-şi întreţină copiii, casa.. Răspunsul a venit prompt: ”Creştem animale: vaci, porci, oi, cai, după care le vindem. Dacă am sta să așteptăm numai colacul de la biserică, am muri de foame”. O salvare mai sînt și cele cinci hectare de pămînt, pe care le au. ”Alții se duc la munci peste hotare. Noi unde să ne ducem cu atîția copii? Dacă unul pleacă, celălalt nu se mai descurcă de unul singur”, spune şi soţia, Maria Ceban.
În așteptarea Paștelui
Învierea Domnului este sărbătoarea multașteptată în familia preotului Vasile Ceban din Condrăteşti. Pînă atunci, postesc cu toţii, de la mic la mare, deși părinții susțin că nu le impun celor mici restricţii prea mari. „Avem lapte în casă, dar nimeni nici nu se atinge de el”, face o remarcă matuşca, menţionînd că în această perioadă mîncarea lor tradițională sînt fasolele, cartofii și mazărea.
În ziua de Paşte, cea mai dorită şi aşteptată este… nu, nu carnea, ci înghețata. „La masa de sărbătoare avem neapărat carne de miel, alte bucate gustoase. Totuşi, copiii aşteaptă cu nerăbdare să se îndulcească cu cîte o înghețată din cele scumpe, de 7 lei bucata”, povesteşte gospodina casei.
O întreb în ce cantități pregătește bucatele. Zîmbeşte. E o întrebare pe care a auzit-o de nenumărate ori. „Vreau să zic că nu fac chiar atît de multă mîncare cum își închipuie unii. Pregătesc ca și alte gospodine – în ceaune de trei litri”, răspunde. Cel mai mare vas din bucătăria sa este un ceaun de zece litri, în care prepară borș. În rest, vesela este ca la toată lumea.
Din tată în fiu
Părintele Vasile se mîndrește cu odraslele sale, accentuînd că a întrecut toți preoții din raionul Ungheni după numărul de copii. Totuși, cea mai mare mîndrie a dînsului este că unul dintre cei cinci feciori ai săi a ales să-i urmeze calea și să devină preot. Părintele, la vremea sa, a urmat calea bunelului său, care a fost dascăl. Mai are încă trei frați preoți. O adevărată dinastie. Uneori, chiar oficiază slujbe comune, cu diferite ocazii, la bisericile unde slujesc.
În loc de încheiere
Părintele Vasile Ceban, împreună cu familia sa, se bucură de respect și laude din partea sătenilor. Aceştia spun că vin la preot nu numai după un sfat bun, dar chiar îi şi cer ajutorul. Dînsul nu-i refuză niciodată. De multe ori se întîmplă ca părintele Vasile Ceban să nu le ia nici măcar un bănuț pentru serviciile bisericeşti pe care le oferă. Nu întîmplător este susţinut în toate.
La despărțire
Nu m-am abținut să nu întreb gazdele, dacă mai au de gînd să-şi mărească familia lor şi aşa destul de mare. Mi-au răspuns că, în prezent, planurile lor de viitor țin doar de educarea și îndrumarea celor 12 copii pe care îi au. ”Deja e timpul să așteptăm ca băieţii şi fetele noastre să ne bucure cu nepoței”, a precizat Vasile Ceban.
UNGHENI | Ina Landa
Lasă un răspuns