Salvarea Nîrnovei – în mîinile nisporenenilor

NîrnovaNîrnova, rîuleţul ce traversează 16 localități din raionul Nisporeni, are șanse la viață, dar cu o singură condiţie. Comunitățile din aceste sate, împreună cu factorii de decizie, trebuie să ia măsuri urgente şi concrete de curățire a lui. Cel puțin, aceasta este convingerea Galinei Cazimir, directoarea AO ”Solidaritate Europeană pentru Apă din Moldova” care, pe 5 martie, a chemat la un dialog în acest sens primarii și directorii instituțiilor de învățămînt din localitățile bazinului rîului Nîrnova, dar și conducerea raională.
La eveniment, parte componentă a proiectului ”Tinerii pentru Nîrnova – în acțiune”, au fost prezenţi şi reprezentanți ai Asociației ”Solidaritate Europeană pentru Apă”, ai Sindicatului Interdepartamental pentru canalizare al aglomerației pariziene din Franța, în colaborare cu care a şi fost lansat proiectul respectiv în toamna anului 2011 și urmează să ajungă la final în toamna anului curent.
În cadrul ședinței, partenerii francezi au făcut mai multe trimiteri la experiența europeană de implicare a tinerilor în politica de apă și sanitație, dînd de înțeles că aceasta trebuie să servească un model și pentru tinerii nisporeneni. ”Punctul final al proiectului respectiv trebuie să-l constituie aprobarea unui document strategic de către conducerea raionului, în care să se regăsească planurile concrete de acțiuni pentru fiecare localitate în parte privind domeniul de sanitație în bazinul rîului Nîrnova”, a declarat pentru ”Expresul” Galina Cazimir. Potrivit dînsei, activităţile tinerilor şi cele ale factorilor de decizie trebuie să se interconceteze și să ofere un rezultat optim al scopurilor propuse.
Pînă la încheierea proiectului, va mai fi organizată o expediție pe rîul Nîrnova, a treia la număr, la care vor participa 50 de tineri. Galina Cazimir și-a exprimat încrederea că, datorită implicării active a tinerilor nisporeneni în curățirea și scoaterea din gunoi a Nîrnovei, aceştia nu vor mai tolera indiferența față de mediul înconjurător, deoarece ”lecția ecologică a fost învățată foarte bine de elevi”. Acum, rămîne de văzut cum se vor manifesta factorii de decizie din localitățile vizate”, a punctat directoarea SEAM.
NISPORENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *