Esențial | Povestea cu liberalii şi „prefectul” de Ungheni

Lucia Bacalu

Lucia BacaluRăzbunare? Interes? Sau poate dorinţa de a instaura în capul mesei profesionalismul? Ce o fi la mijloc şi în capul unor mari activişti liberali care, fac ce fac, şi revin la funcţia de şef al Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat. De opt luni se tot chinuie s-o dea jos pe Natalia Rotaru, înscăunată, acum patru ani, chiar de ei. Pe atunci, ea era o anonimă, un simplu jurist la o întreprindere din Ungheni.
Dar ce mai laude curgeau din gurile liberalilor autohtoni: că e o adevărată luptătoare pentru dreptate, că e o persoană în care poţi să ai toată încrederea. Îi ascultai şi te minunai: cum de au descoperit-o?
Ce mai laude curgeau din gurile liberalilor autohtoni şi în ultima campanie electorală, cînd Natalia Rotaru pornise lupta pentru Primăria Ungheni. Cică, e cea mai profesionistă, cea mai neînfricată, cea mai corectă şi numai ea va fi în stare să facă ordine în oraş!
Cînd colo, după aproape un cincinal de dragoste şi armonie, Natalia Rotaru trece în tabăra liberal-democraţilor. Nu ştiu care au fost motivele ce au făcut-o să ia o asemenea decizie. Ştiu însă un lucru, de care sînt foarte sigură: nimeni nu pleacă dintr-un loc unde îi este confortabil, unde i se creează toate condiţiile de activitate şi progres, unde domneşte o atmosferă de respect reciproc şi colaborare fructuoasă.
Ea a plecat. Dar a rămas aceeaşi Natalia Rotaru, nu?  Cei care au propulsat-o în funcţie fac acum spume la gură. „Nu voi vorbi cu Filat pînă nu va schimba „prefectul” de la Ungheni”, a declarat, supărat foc, Mihai Ghimpu, în cadrul emisiunii de luni, „În Profunzime”, de la Pro TV.  Foarte supărat s-a declarat, acum ceva timp, şi deputatul Anatol Arhire care, tot de la televizor, „plîngea” că i s-a furat… postul.
Să nu mai fie Natalia Rotaru profesionistă, neînfricată, corectă, luptătoare pentru dreptate, aşa cum au tot încercat să ne-o prezinte liberalii?
Îl ascultam pe Mihai Ghimpu, care spunea sus şi tare că toată viaţa a luptat pentru dreptate şi pentru oameni. Frumoase cuvinte. Faptele zic însă altceva. Acelaşi exemplu cu Natalia Rotaru denotă o făţărnicie crasă. Pentru care dreptate luptaţi? De ce oare nu aţi fi corecţi şi nu aţi spune franc: luptăm şi noi, ca şi Filat, ca şi Lupu, ca şi toţi ceilalţi, pentru fotolii cît mai călduţe, de unde am putea să ne rezolvăm problemele şi să ne apărăm interesele. Personale, nu ale poporului!


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *