Esențial | Aveam, cel puţin, o speranţă

Lucia Bacalu

Lucia BacaluCu riscul de fi învinuită de înregimentarea mea în armata lui… Plahotniuc, totuşi voi spune: Vlad Filat a găsit ceea ce a căutat. Personal îmi pare rău de „zborul frînt” al actualului Guvern. Nu a fost dintre cele mai bune, dar s-a lucrat. Aveam, cel puţin, o speranţă. Speranţa că vom fi acceptaţi şi noi în marea familie europeană. În ultimii trei ani, s-a tot vorbit în cancelariile europene despre Republica Moldova şi povestea sa de succes.  Niciodată, europenii nu au fost atît de deschişi faţă de noi ca în ultimii ani.
Într-o zi, totul a luat sfîrşit. Teamă-mi-i că pentru foarte mulţi ani înainte. Unii deja îşi scot de la naftalină drapelele roşii. Iar vinovatul principal este Vlad Filat, omul care a reuşit să facă o impresie bună în Europa, dar care, în acelaşi timp, a reuşit să-i întoarcă pe toţi politiceinii împotriva sa.  Nu am de unde să ştiu dedesubturile luptelor politice din capitală. Un lucru însă e cert: dacă absolut toate partidele au pornit lupta împotriva lui Vlad Filat, înseamnă că ceva putred e la mijloc.
Voi spune ce se vede şi ce se înţelege de la periferie. Vlad Filat s-a crezut, la un moment dat, invincibilul erou naţional pe cal bălan. Vlad Filat, la un moment, a dat cu piciorul în mulţi dintre colegii săi, cu adevărat oameni de calitate. Vlad Filat, la un moment dat, a început să tolereze mediocritatea şi prostia din teritoriu, acceptînd în funcţii de conducere oameni cu puţină carte, carierişti, oameni certaţi cu bunul simţ. Sigur că aceştia nu puteau să facă nimic altceva decît să-i cînte osanale şi să i se închine cu orice ocazie, iar el chiar a crezut că este Dumnezeul nostru coborît pe pămînt.
Ceea ce însă e şi mai trist este faptul că toată Alianţa, cu minţile sale luminate (unde-s, Doamne?), s-a lăsat învîrtită de Vladimir Voronin şi comuniştii săi. Acum, Vladimir Voronin îi are la mînă pe toţi. S-a folosit de Filat ca să-l demită pe Plahotniuc. Apoi s-a folosit de Plahotniuc ca să-l demită de Filat. Ce va urma? Bărbaţii neamului, cu siguranţă, nu vor putea alege un nou prim-ministru fără ajutorul comuniştilor. Iar comuniştii vor sta într-o parte şi vor rîde: „Băieţi, băteţi-vă între voi, arătaţi întregii lumi cît de proşti sînteţi!”.
Există două căi de acum încolo: sau să fie ales un prim-ministru comunist, sau alegeri anticipate, în care cele mai mari şanse de a cîştiga le au comuniştii. Revenim de unde am pornit.
„Păcat de moartea lui Valeriu Boboc”, scria cineva pe o reţea de socializare imediat după demiterea lui Vlad Filat. Păcat.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *