Au învățat cum să spună NU corupției

Imagine simbol: ziuaconstanta.ro

Imagine simbol: ziuaconstanta.ro
Imagine simbol: ziuaconstanta.ro

Timp de trei zile, 35 de adolescenţi din raionul Ungheni, cu vîrsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, au tot vorbit despre corupţie. În perioada 4-6 martie, ei au participat la trainingul ”Tineretul împotriva corupției – în acțiune”.
Chiar dacă, în prima zi de training, li se părea totul foarte clar, zicîndu-și că nu au ce să decopere nou, spre final ei au recunoscut că informația oferită le-a stîrnit curiozitatea. ”Voi transmite colegilor mei ceea ce am luat de la acest training, fcăci am înțeles că noi, tinerii, trebuie să aducem schimbarea în societate”, a declarat una dintre participante, Laura Enache, elevă la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni. Şi Sorin Petric de la Liceul ”Gheorghe Asachi” a spus că nu are de gînd ”să închidă ochii” la cazurile de corupere. ”Voi aplica o metodă învățată aici: voi telefona la linia fierbinte”, a punctat tînărul.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Național Anticorupție (CNA), în comun cu Ministerul Tineretului și Sportului, Procuratura Ungheni, Direcția Învățămînt, Tineret şi Sport,  AO ”Făclia”.
UNGHENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *