Vor prezenta imaginea Ungheniului în Germania

Ungheni – oraş mic cu inimă mareO echipă din şapte eleve în clasa a IX-a la Liceul „Vasile Alecsandri” din Ungheni au ocazia să participe, în luna aprilie, la concursul european „Odiseea Cugetului”, care se va organiza în acest an în Germania.
Dar, pentru a participa, echipa are nevoie de o sumă considerabilă de bani. „Trebuie să reuşim să adunăm banii necesari, pentru că altfel nu vom putea ajunge la festival”, spune Irina Bucuci, profesoară de limba engleză la liceu, după care continuă: „Trebuie să ne mîndrim că avem aşa copii, ei trebuie ajutaţi şi promovaţi”. Şi fetele, şi profesoara, sînt optimiste şi speră că vor reuşi să adune bani de la oamenii cu inimă mare.
“Odiseea Cugetului” este un concurs de creativitate şi originalitate, care se desfăşoară integral în limba engleză. Iniţial, echipele îşi prezintă tema de acasă: o mică piesă de teatru.
Echipa de la Liceul “Vasile Alecsandri” a avut doar zece zile la dispoziţie pentru a se pregăti şi a avea o prestaţie cît mai bună la etapa naţională, din 3 februarie curent. „Deşi termenul a fost restrîns, am reuşit să ne facem remarcate”, a spus, cu mîndrie, una dintre participante, Laura Ceban.
Studiind în clasă francofonă, elevele recunosc că nu le-a fost simplu. „Ne-am speriat un pic, mai ales că celelalte echipe cunoşteau cu mult mai bine engleza decît noi. Ne-am descurcat însă destul de bine”, povesteşte  Alina Cernacovschi. „Juriul ne-a apreciat, în mod special, spiritul de echipă”, a adăugat şi Adriana Popovici.
“Ungheniul s-a impus, astfel că pe viitor echipele concurente vor trebui să se gîndească bine atunci cînd vom fi şi noi în concurs”, a ţinut să accentueze profesoara Irina Bucuci. De notat că anume ea a venit cu ideea de a participa la “Odiseea Cugetului”. Cu ani în urmă, fiind elevă, a participat şi ea la acest concurs. “Am fost în Ungaria atunci, a fost o experienţă de neuitat. M-am gîndit de ce să nu încerc şi acum, profesoară fiind”, spune dînsa.
Dacă vor ajunge la Berlin, elevele de la Liceul “Vasile Alecsandri” vor avea posibilitatea să prezinte semenilor lor din ţările europene cultura şi obiceiurile noastre.  Mai mult ca atît, dacă vor fi declarate învingătoare şi acolo, despre Ungheni ar putea să se audă şi în îndepărtata Brazilie, unde va avea loc următoarea etapă a concursului.
UNGHENI | Natalia Junghietu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *