Orașul Ungheni – o istorie de succes

Ungheni – oraş mic cu inimă marePrimarul oraşului Ungheni, Alexandru Ambros, a vorbit, săptămîna trecută, în faţa a peste 160 de primari din R.Moldova, donatori, reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice, despre succesele înregistrate de  oraş în ceea ce priveşte implementarea proiectelor. Evenimentul a avut loc în cadrul Forumului ”Fonduri pentru APL-urile Moldovei”.
”Noi, la Ungheni, avem foarte multe proiecte implementate, de care ne mîndrim. Îmi este foarte greu, în cîteva minute, să le prezint pe toate, dar să alegi cîteva dintre ele e și mai complicat, pentru că ținem foarte mult la toate”, a menționat primarul chiar în debutul discursului său.
Alexandru Ambros a prezentat Strategia de dezvoltare durabilă ”Agenda Locală 21” cu portofoliul său de proiecte care este actualizat anual, a prezentat şi proiectele transfrontaliere, şi Strategia de dezvoltare a turismului. S-a referit şi la Fundația Comunitară, subliniind că este un proiect cu care primăria se mîndreşte foarte mult.
Şi, pentru că Forumul a fost organizat de către Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor, fondat recent, Alexandru Ambros a ţinut să menţioneze importanţa acestuia, făcînd un apel către primari să beneficieze de serviciile lui. ”Sînt sigur că avem nevoie de acest Institut. Angajaţii de aici vor putea să ne facă un proiect fezabil și să ne consulte”, a opinat dînsul.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *