La Călăraşi mai disapre un monument
Odinioară, Călăraşiul era renumit prin numărul mare de evrei. Potrivit unor date statistice româneşti din anul 1939, la acea vreme, populaţia evreiască din Călăraşi-Tîrg avea o pondere de 76 la sută din numărul total al locuitorilor. În plus, Călăraşiul a avut, de-a lungul anilor, şi opt sinagogi, unde fiecare evreu putea să vină să se roage.
Marea majoritate a acestora au dispărut între timp. Una dintre ele însă, fiind o clădire impunătoare şi rezistentă, a supraveţuit pînă în zilele noastre, în pofida vitregiilor soartei. În anul 1993, printr-un act normativ emis la Chişinău, sinagoga din Călăraşi a fost inclusă în Registrul de Stat ca monument de istorie şi arhitectură de valoare naţională, care urma să fie protejată de stat.
Ei bine, paradoxal, dar sinagoga din Călăraşi, ca monument, ca patrimoniu naţional îşi trăieşte ultimele zile şi riscă să dispară în orice moment. Edificiul a fost transformat, la un moment dat, într-un depozit al cooperaţiei de consum. E greu de precizat azi pe care căi, după invazia ruso-sovietică-bolşevică din anii 40 ai secolului trecut, sinagoga a ajuns în custodia acestei instituţii. Dar, după proclamarea Independenţei şi începutul proceselor de privatizare, prin divrese şiretlicuri şi mistificări de documente, templul a devenit peste noapte propietate private şi… a pornit “procesul”. Ulterior, clădirea a fost vîndută unui businessman călărăşean. În scurt timp însă, parcă simţind că ceva nu e curat la mijloc, acesta a revîndut-o unui cetăţean român. Ultimul, după o perioadă de acalmie, a recurs la ample lucrări de reconstrucţie. Se zvoneşte că, în curînd, fosta sinagogă va deveni un restaurant sau ceva asemănător.
“Cum i s-au putut întîmpla asemenea lucruri unui obiect cu statut de monument protejat de stat?”, l-am întrebat pe Sergiu Cojocaru, şeful Direcţiei Cultură Călăraşi. “Idee nu am”, a fost răspunsul dînsului, care a explicat următoarele: “La nici una din etapele de înstrăinare a acestui obiect, noi nu am fost consultaţi sau, cel puţin, anunţaţi. Cînd am aflat, ca toţi orăşenii, că sinagoga a fost vîndută, de două ori, am anunţat Ministerul Culturii. Am sperat că cei de acolo vor intervene. Nu a fost să fie, nimeni nu a reacţionat la semnalele noastre, iar lucrurile au ajuns unde au ajuns”.
Anterior, încă anul trecut, i-am contactat pe doi dintre ultimii trei evrei care mai trăiesc azi la Călăraşi, Alexandru Brosalvschi şi Boris Goldberg, ambii oameni extrem de buni şi respectaţi ca specialişti în domeniile în care activează. La întrebarea, dacă ei cunosc şi s-au implicat cumva în această istorie, ei au spus că ar fi în drept să răspundă oficiali ai Comunităţii Evreieşti din Chişinău. Le-am urmat recomandarea şi am telefonat la numărul de telefon pe care mi l-au dat. La celălalt capăt al firului, o voce feminină mi-a răspuns în ruseşte, că – citez cu aproximaţie – “sinagoga a fost confiscată de stat în anii 40 ai secolului trecut şi comunitatea evreiască nu poate face nimic pentru salvarea ei”.
Dezolat de un asemenea răspuns, am înţeles de ce şi un mare cimitir evereiesc de la Călăraşi, cu mii de morminte în care îşi dorm somnul de veci evreii care au trăit cîndva aici, dar şi cîteva morminte comune ale unor evrei omorîţi în timpul evenimentelor de tristă faimă se află, la ora actuală, într-un hal fără de hal.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu
Lasă un răspuns